Autoritatea Rutieră Română (ARR) a dat amenzi de 12,48 milioane lei în trimestrul I, în creștere cu 10,8% față de cele din T1 2009, deși a controlat cu 7.109 autovehicule mai puțin decât în urmă cu un an, a declarat directorul general, Iancu Crăciunoiu. „În primele trei luni ale anului în curs au fost controlate 53.453 de autovehicule, fiind aplicate amenzi de 12.480.130 lei, față de T1 2009, când numărul de autovehicule controlate a fost de 60.562, iar amenzile au fost de 11.257.770 lei. Angajații ARR au încheiat în primul trimestru 3.036 de procese-verbale de contravenție, în comparație cu T1 2009, când numărul acestora a fost de 4.226“, a menționat Crăciunoiu. Totodată, directorul general al ARR a precizat că anul acesta a crescut și numărul licențelor de transport, al certificatelor de transport în cont propriu, al licențelor de traseu, al autorizațiilor pentru școli de conducători auto, al licențelor pentru activități conexe transportului rutier retrase, suspendate și anulate, în total 622, față de trimestrul I din 2009, când au fost 87.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















