Pe termen lung, denominarea va sustine procesul de dezinflatie, asa cum s-a intamplat in majoritatea tarilor care au luat o astfel de decizie. Bancherii comerciali apreciaza ca trecerea la leul greu ar putea induce, pe termen scurt, puseuri inflationiste din cauza rotunjirilor de preturi.
Dintr-o regretabila eroare, opiniile oficialilor citati in editia ziarului de vineri, 22 octombrie, au fost prezentate intr-o ordine care a generat confuzii. Directia de Comunicare din BNR a facut o serie de precizari referitoare exclusiv la opinia exprimata de bancherii comerciali, de aceea revenim asupra subiectului.
Banca Nationala doreste ca prin aceasta masura sa domoleasca expectatiile inflationiste si sa sporeasca increderea in moneda nationala. Economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, ne-a precizat ca prin lege au fost luate masurile necesare contracararii rotunjirilor de preturi care ar exercita sensibile presiuni inflationiste. -Una dintre masurile propuse prin lege a fost afisarea dubla a preturilor, cu trei luni inainte, astfel incat, la momentul denominarii, comerciantii sa nu incerce sa le rotunjeasca brusc. In plus, la noi, rotunjirile de preturi nu se vor face ca in Germania, care a adoptat euro la o rata de 2,61. E mult mai usor sa imparti la 10.000, adica sa tai patru zerouri, astfel incat orice om sa vada diferenta, decat sa imparti la 2,61-, ne-a declarat dl Lazea. Directia de Comunicare a BNR ne-a precizat ca inflatia a scazut semnificativ, in anii care au urmat denominarii, in tarile care au optat pentru taierea zerourilor din coada monedei lor nationale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















