Daca mai ieri, udemeristii din teritoriu incepeau sa dea semnale de neliniste fata de posibilitatea ca rivalii din Uniunea Civica a Maghiarilor sa participe la alegeri si sa le ia caimacul parlamentar, decizia Biroului Electoral Central de respingere a listelor cu semnaturi ale radicalilor maghiari a limpezit apele si a doborat piatra de moara care se aciuase pe sufletelul sarmanilor colegi ai lui Marko Bela. Motivul? Constatarea, cu concursul Parchetului, a neindeplinirii unor prevederi ale Legii electorale, referitoare la numarul de semnaturi pe care UCM trebuia sa la straanga la nivelul fiecarui judet din cele 15 obligatorii.
Conducerea BEC hotarase, saptamana trecuta, sa trimita la Parchet, pentru verificari, listele de sustinatori depuse de Uniunea Civica Maghiara, in legatura cu apartenenta la etnia maghiara a persoanelor care au semnat. Angrenat de BEC in procedura de inregistrare electorala a listelor cu semnaturi ale acestei formatiuni, concluziile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu i-au favorizat deloc pe oamenii lui Szasz Jeno.
Sustinatorii UCM nu-si recunosc semnaturile
-BEC a decis respingerea listelor UCM-, ne-a declarat, ieri, Ioan Onisei, reprezentantul PD in cadrul conducerii acestei institutii. Potrivit lui Onisei, de aceasta data, toti membrii conducerii BEC au votat in unanimitate respingerea listelor UCM. -In urma verificarilor facute de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a constatat ca unele semnaturi nu erau reale-, a spus Onisei. Astfel, in urma sondajelor realizate de catre procurori atat la nivelul celor prezenti pe listele UCM ca semnatari, dar si printre cei care s-au ocupat cu strangerea semnaturilor de sustinere. -Un numar important de oameni nu au recunoscut faptul ca au semnat pentru UCM-, a aratat Onisei, adaugand ca o situatie similara a fost inregistrata de catre functionarii Parchetului si la nivelul celor care le-au colectat. -In cazul a doua-trei din listele prezentate de catre UCM, omul care aparea ca a colectat semnaturile a declarat in fata procurorului ca nu a fost el, ca numele sau apare in mod fals pe aceele liste-, a subliniat Onisei. In aceste conditii, dupa anularea semnaturilor susceptibile a fi false, BEC a constatat ca listele pentru judetele Timis si Arad sunt departe de a fi complete, neintrunindu-se cele300 de semnaturi necesare, asa cum prevede legea. -Conditia pentru inregistrarea listelor nu a fost indeplinita-, a conchis Onisei. In aceste conditii, nu este exclus ca UCM sa se trezeasca si cu niscaiva complicatii penale, unii dintre membrii BEC pronuntanu-se acum cateva zile si pentru o asemenea varianta de sanctionare a acestei formatiuni.
Liste finalizate bune de aruncat la gunoi
Decizia BEC da peste cap, pentru a doua oara intr-un an, planurile conducerii radicalilor maghiari de a participa la viata politica romaneasca ca o alternativa bine inchegata la UDMR. De altfel, conducerea UCM isi pregatise deja listele cu candidati pentru parlamentare. Potrivit unui comunicat dat publicitatii ieri, UCM ar fi urmat sa aiba 55 de candidati in judetele Bihor, Brasov, Harghita, Cluj, Covasna, Mures, Maramures, Satu Mare si Salaj, cei mai multi fiind concentrati in regiunea Har-Cov, zona unde se bucura de cea mai mare sustinere printre etnicii maghiari. Printre candidatii Uniunii pentru parlament s-ar fi numarat presedintele UCM, Szasz Jeno, vicepresedintii Uniunii, fostul deputat UDMR Szilagyi Zsolt, presedintele Consiliului National Secuiesc, Csapo Jozsef, precum si lideri ai organizatiilor locale, in timp ce, ca director de campanie a fost ales vicele Tulit Attila.
Varianta UCM: UDMR, vinovata de intimidarea semnatarilor
Usor debusolat la aflarea vestii, presedintele Consiliului National al UCM, Szilagy Zsolt, a respins concluziile Parchetului, considerandu-le ca venind din partea unui instrument politic. -Ne vom intruni astazi in cadrul prezidiului national si vom hotari ce vom face de acum inainte-, a declarat Szilagy, metionand ca singura posibilitate ramasa este cea a candidaturii pe listele unui alt partid. Cat priveste neregulile, semnalate in raportul Parchetului, Szilagy crede ca acestea se datoreaza presiunilor si campaniei de intimidare puse la cale de UDMR impotriva sustinatorilor UCM. -Foarte multi au fost intimidati de UDMR-, a sustinut acesta, revenind asupra cazului semnalat deja la nivelul judetului Salaj. -Altii au fost dati pe mana politiei datorita UDMR. E normal ca cei care au fost intimidati sa nu-si mai recunoasca acum semnatura-, a mai spus Szilagy Zsolt. El a dat ca exemplu cazul mai multor persoane amenintate de catre conducerea UDMR a orasului Aiud cu pierderea locurilor de munca, deoarece au semnat pentru UCM, dar si al vicelui Orban Mihaly, cautat acasa de politisti in urma unui denunt venit din partea liderului UDMR Arad, Andras Kiraly. Liderul UCM a mai afirmat ca polita locala a fost folosita de UDMR pentru a verifica veridicitatea listelor. -Daca cele 26.000 de semnaturi ale UCM sunt verificate de cel putin sase zile de catre Parchet si politie, cu ajutorul organizatiilor judetene ale UDMR, atunci in cat timp si prin ce metode au fost verificate, de exemplu, cele 268.000 de semnaturi stranse pentru domnul Marko Bela sau semnaturile stranse pentru vreun alt candidat la presedintie care a depus mai multe milioane de semnaturi?-, a mai declarat Szilagy, punand sub semnul intrebarii independenta BEC.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















