Ecourile luptei dintre umanistii lui Voiculescu si Doru Ioan Taracia sunt departe de a se fi stins in Calarasi. In urma cu nici o luna de zile, liderii judeteni ai PUR Calarasi cereau excluderea de pe listele parlamentare a baronului pesedist Taracila. Argumentele umanistilor erau legate de imaginea deosebit de proasta in teritoriu a acestuia.
Crearea Uniunii PSD+PUR a inchis gurile catorva umanisti, dar a avut ca efect ruperea organizatiei, care a trecut in mare parte la PNL.
Umanistii ramasi in organizatie au cerut, la negocierile cu PSD, un loc eligibil pe listele parlamentare. Una dintre variante era si aceea ca locul intai la Senat, ocupat inca de la infiintarea PDSR de catre D.I. Taracila, sa revina umanistilor.
Taracila a reusit insa sa le spulbere umanistilor gandurile cu privire la locul sau in Senat. Mai mult decat atat, cand pentru baronul PSD a fost clar ca filiala calaraseana a PUR se va rupe, i-a -impins- pe locul al treilea pentru Camera Deputatilor pe listele Uniunii PSD+PUR, dupa prefectul judetului, Constantin Tudor – locul intai – si ministrul muncii, Marian Sarbu – locul al doilea. Locul al treilea revenea in acest fel umanistilor. Plecarea catre Alianta PNL-PD a majoritatii celor din filiala PUR a creat culoar liber candidaturii lui Jenel Serban, secretar general al Prefecturii Calarasi, fost membru al PUR. Serban si-a pierdut insa calitatea de membru de partid, o data cu intrarea in vigoare a Legii 161/2003 privind combaterea coruptiei. El a declarat insa ca a facut cerere de autosuspendare din functia de secretar general pentru a candida.
Acest lucru nu este insa suficient. Legea 161/3003 interzice inaltilor functionari publici sa faca parte din partidele politice. De asemenea, Constitutia Romaniei interzice candidatura, chiar si independenta, a oricarei persoane care nu se poate asocia intr-un partid politic (magistrati, politisti, militari, inalti functionari ai statului etc.) Prin urmare, pentru a candida, Serban trebuie sa demisioneze din functia de secretar general, lucru pe care, in prezent, sustine ca nu-l va face, considerand autosuspendarea ca fiind suficienta.
In aceste conditii, este de asteptat ca Taracila sa-l elimine de pe liste chiar in momentul depunerii acestora.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















