Handbalista lui Oltchim Râmnicu Vâlcea, Marija Jovanovici, s-a accidentat în timpul unei acțiuni a echipei naționale a Muntenegrului, dar problemele sale medicale nu sunt grave, astfel că va putea evolua împotriva lui Gyor ETO, în semifinalele Ligii Campionilor. Președintele formației noastre, Petre Berbecaru, a confirmat că jucătoarea va fi la dispoziția antrenorului Jakob Vestergaard pentru jocul tur, programat pe 6 aprilie, la București. „Am apărut tot felul de informații despre Marija. Eu am vorbit chiar acum cu ea și am întrebat-o care sunt problemele. Mi-a spus că a făcut un control amănunțit și că va trebui să stea câteva zile fără să facă efort, apoi va putea intra în programul normal al echipei și va fi aptă de joc la ora meciului cu Gyor din prima manșă a semifinalelor”, a declarat Petre Berbecaru.
Oltchim Râmnicu Vâlcea va da piept cu Gyor ETO pe 6 aprilie, de la ora 18:00, meciul contând pentru primul tur al semifinalelor Ligii Campionilor.
Foto: www.cs-oltchim.com
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















