Mai puțin de două luni până la meciul cu Pascal
Pugilistul Lucian Bute s-a întâlnit, ieri, cu Jean Pascal, cei doi susținând conferința de presă oficială dinaintea meciului din 25 mai, programat la Bell Centre din Montreal. Dacă adversarul sportivului nostru a adoptat o atitudine de băiat rău, „Mister KO” a preferat să emane un aer relaxat, afișând o mină zâmbitoare în timp ce le răspundea jurnaliștilor la întrebări. Bute a ținut, însă, să precizeze că lucrurile vor sta cu totul altfel în ring, când vrea să demonstreze că pierderea centurii IBF la supermijlocie a fost o întâmplare izolată. „Sunt un tip de treabă cu oamenii în afara ringului. Este normal pentru mine. În ring, pe 25 mai, voi fi însă un tip rău. Vă promit. În joc sunt cariera și viitorul meu. Încă suntem în prim-plan și lumea vrea să vadă această luptă, așa că acum e cel mai potrivit moment ca ea să aibă loc. Amândoi suntem cunoscuți în jurul lumii și va fi o luptă spectaculoasă”, a declarat Lucian Bute în fața jurnaliștilor și a celor 500 de spectatori prezenți la conferința de presă.
Pugilistul nostru a declarat că preferă să îi urmeze exemplul campionului UFC Georges St-Pierre, care nu a răspuns provocărilor lansate de adversarul Nick Diaz, dar pe care l-a învins de o manieră categorică. „Georges a fost calm, tăcut și ați văzut ce lecție i-a dat lui Diaz. Acesta este modelul de urmat pentru mine”, a comentat boxerul nostru.
Antrenorul lui Lucian Bute, Stephan Larouche, consideră că Pascal este favorit la victorie, pe când canadianul a întors această politețe și i-a acordat adversarului său prima șansă.
„Nu există probleme între noi. Nu am nimic cu Bute, e un tip de treabă, dar la finalul zilei trebuie să îmi fac datoria, iar datoria mea e să-l bat pe 25 mai”, a declarat Jean Pascal. În încercarea de a-și apropia suporterii din Montreal, care își împart simpatiile între el și Lucian Bute, va urca al doilea în ring.
Antrenorul românului, Stephan Larouche, îi cunoate foarte bine slăbiciunile lui Jean Pascal de pe vremea când pregătea lotul canadian amator.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















