Home Social Locuitorii Petrosaniului datoreaza aproape 90 miliarde de lei

Locuitorii Petrosaniului datoreaza aproape 90 miliarde de lei

DISTRIBUIŢI

In prag de iarna, societatea de termoficare din Petrosani risca sa nu isi poata plati furnizorii din cauza facturilor neincasate. Pana la aceasta data, furnizorul de apa calda si caldura are de recuperat nu mai putin de 120 de miliarde, abonatii casnici avand de platit 70 la suta din aceasta suma. Pe langa asociatiile de locatari, SC Termoficare SA Petrosani mai are de primit bani de la unitatile de invatamant si de la institutiile publice.

Cum nivelul incasarilor ajunge cel mult pentru cheltuielile curente, societatea acumuleaza datorii de zeci de miliarde catre furnizori. Este vorba de Sucursala Electrocentrala Paroseni, care furnizeaza agentul termic, si de Regia Autonoma a Apei Valea Jiului, cea care furnizeaza apa ce urmeaza a fi incalzita si distribuita. Pana acum, Societatea de Termoficare din Petrosani a stabilit mai multe grafice de esalonare a debitelor, insa acestea s-au dovedit greu de respectat, din cauza incasarilor insuficiente.

In aceste conditii, societatea risca sa intre in incapacitate de plata, daca populatia nu isi va plati facturile. -Apelam la locuitorii Petrosaniului sa-si plateasca apa calda si caldura consumate, pentru ca altfel vom avea dificultati cu furnizorii si serviciile noastre ar avea de suferit-, a declarat inginerul Florian Bican, directorul SC Temoficare SA Petrosani. El a mai precizat ca lucrarile efectuate pe timpul verii vor conduce la pierderi mult mai mici in retea, astfel incat abonatii casnici nu vor plati decat consumul real.

Lipsa veniturilor contribuie la acumulare de datorii

Principala cauza pentru care locuitorii Petrosaniului acumuleaza datorii catre furnizorii de utilitati este lipsa veniturilor. Pentru cei care beneficiaza de protectia sociala, subventia acordata de stat pentru plata caldurii nu acopera in totalitate cheltuielile cu incalzirea, iar multi nici macar nu intocmesc dosarele pentru subventii din comoditate. Asa se face ca toti furnizorii de utilitati se confrunta cu problema recuperarii creantelor, intr-un cerc vicios ce se perpetueaza la nesfarsit.

Ca si cum lipsa fondurilor nu era de ajuns, Societatea de Termoficare din Petrosani mai trebuie sa se lupte si cu cei care fura din retea. La inceputul acestui an, un cartier intreg a ramas fara apa calda timp de mai multe saptamani, din cauza cantitatii mari de apa calda sustrase din retea. Echipe ale societatii au efectuat verificari in teren, mai multe persoane fiind trimise in judecate pentru furt.

Pierderi mici si eficienta maxima

In ciuda acestor deficiente, Societatea de Termoficare a reusit sa modernizeze retelele secundare, asigurand astfel o eficienta sporita a sistemului. Directorul Florian Bican a mai declarat ca toate cele 29 de puncte termice din Petrosani au fost verificate si sunt pregatite sa functioneze la capacitate maxima. In plus, schimbatoarele de caldura achizitionate in ultima perioada si-au dovedit din plin eficienta, randamentul lor fiind de peste 90 la suta. Cele mai recente modernizari au avut loc la un punct termic din centrul Petrosaniului, unde toata reteaua secundara a fost inlocuita cu tevi preizolate, a caror valoare calorica este neglijabila. Datorita acestor masuri, cateva zeci de beneficiari care se debransasera de la sistemul centralizat au solicitat rebransarea, aceasta solutie fiind considerata mai ieftina decat incalzirea prin alte mijloace. Cu toate acestea, aproape un sfert din cele 11.000 de apartamente ale municipiului Petrosani au renuntat la serviciile Societatii de Termoficare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.