Home Actualitate Ministrul Pascu ii face cadou nepotului reteaua de magazine a Armatei

Ministrul Pascu ii face cadou nepotului reteaua de magazine a Armatei

DISTRIBUIŢI

Ministerul Apararii Nationale a anuntat, cu surle si trambite, ca din aceasta toamna va infiinta magazine speciale pentru angajati in incinta unitatilor militare de tipul celor americane PX, existente si in taberele din Afganistan si Irak.

In urma unei licitatii organizate in aceasta vara de minister a fost declarata castigatoare o firma din Baia Mare, controlata chiar de catre nepotul ministrului apararii, Ioan Mircea Pascu. Afacerea este extrem de profitabila intrucat societatea baimareana va beneficia gratuit de spatiile puse la dispozitie de Armata. Mai mult, in aceste magazine se vor comercializa pe langa produse alimentare, echipamente militare, imbracaminte, produse electrocasnice, mobilier, mai putin bauturi alcoolice.


In urma celei de a doua licitatii organizate de catre MApN, a fost declarata castigatoare societatea Marinex SRL Baia Mare, care are ca obiect principal de activitate comertul cu amanuntul. Aceasta va beneficia gratuit de spatiile puse la dispozitie de Armata, fara chirie, dar adaosul comercial la produsele vandute nu trebuie sa depaseasca 5%, iar cele care au durata de folosinta mai mare de cinci ani se pot comercializa si cu plata in rate.

Articolele de echipament si accesoriile militare se achizitioneaza de catre agentul economic de la furnizorii autorizati de structura nominalizata prin ordin al ministrului apararii nationale.

La magazine va avea acces si personalul militar si civil din fortele armate straine aflate in misiune pe teritoriul Romaniei.

Potrivit datelor furnizate cu ceva timp in urma de catre MApN, contractul cu firma baimareana a fost incheiat pana in 30 august, iar primele trei magazine (Bucuresti, Iasi, Cluj) urmau sa fie inaugurate la sfarsitul lunii octombrie.

De la comert cu amanuntul la afaceri cu Armata

Cine este marele castigator al acestei megaafaceri girate de catre ministrul apararii Ioan Mircea Pascu?

SC Marinex SRL Baia Mare a fost infiintata in 1993 si are doi asociati cu parti egale: Marin Popa si Florin Pruna. Pe anul trecut a avut o cifra de afaceri de 43,4 miliarde de lei si datorii totale catre bugetul de stat de 12,7 miliarde de lei. La ora actuala, obiectul principal de activitate al firmei unde isi desfasoara activitatea 54 de angajati este comertul cu amanuntul in magazinele specializate.

Cei doi asociati ai firmei mai detin o serie de afaceri prospere in zona de nord a tarii, printre care si o tipografie.

Tipografia si conexiunile de succes

Tipografia Marinex a fost cumparata in anul 1997 prin licitatie publica organizata de FPS Maramures cu 600 milioane de lei. Valoarea terenului si a cladirilor depaseste 20 miliarde de lei datorita asezarii in zona centrala a municipiului Baia Mare. Noul proprietar, Florin Pruna, l-a primit ca asociat la afacere pe Mircea Radu Munteanu, director al FPS in acea perioada. Cei doi asociati au investit peste un milion de dolari in retehnologizarea tipografiei. Aici se tiparesc cateva publicatii locale si imprimate cu regim special aprobate de Ministerul Finantelor .

Din anul 1997, imediat dupa preluare, Marinex Print a primit comenzi ferme din partea Ministerului Finantelor pentru a tipari imprimate cu regim special. Comenzile au fost posibile datorita interventiei lui Decebal Traian Remes, ministru de finante in perioada 1996-2000. Remes, de loc din Baia Mare, a beneficiat de comisioane prin firme interpuse pentru favorul acordat firmei din Baia Mare.

Pentru a recupera investitia in timp rapid, administratorii afacerii au majorat pretul de tiparire a ziarelor si a altor publicatii incat, din 2004, doar cotidianul local -Graiul Maramuresului- isi mai permite sa suporte cheltuielile de tiparire la Marinex.

Marinex Print Baia Mare s-a aflat ani la rand in topul firmelor la categoria intreprinderi mici si mijlocii, realizat de Camera de Comert si Industrie Maramures.

Nepotul lui Pascu si sustinatorii sai de taina

Unul dintre proprietarii firmei, Florin Pruna, este var de gradul doi cu ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu. Relatia de rudenie a celor doi este binecunoscuta in cadrul PSD Maramures, cat si afacerile derulate in judetele Maramures si Satu Mare.

Ioan Mircea Pascu este asociat prin interpusi la firma Nordin Satu Mare, specializata in constructii, reparatii drumuri si confectii industriale unde proprietarul firmei este ginerele fostului prefect de Satu Mare, Gheorghe Ciocan, actual vicepresedinte al Consiliului Judetean Satu Mare si presedinte al filialei PSD Satu Mare.

Marinex Print este binecunoscuta in randul agentilor din Maramures si judetele limitrofe pentru tiparirea de imprimate si alt de gen de tiparituri in conditii de calitate superioara.

Asociatul lui Florin Pruna, fostul director al FPS, Mircea Radu Munteanu, este o personalitate binecunoscuta in lumea politica locala. A fost unul dintre vicepresedintele PNTCD care a trecut la PNL. In cazul in care Alianta castiga alegerile, Munteanu este una dintre persoanele cu mari sanse sa ocupe postul de prefect.

Mircea Radu Munteanu a profitat de pe urma pozitiei de director FPS, intrand in consiliul de administratie al ICPMN, un fost institut de cercetari miniere si cartare geologica. Societatea a fost achizitionata cu pretul de 900 milioane de lei, iar activele instrainate pentru ca mai tarziu sa fie adusa in pragul falimentului. ICPMN activeaza si acum sub alta denumire si executa servicii la cerere pentru exploatarile miniere si companiile straine specializate in extragerea minereurilor. Firma este considerata de specialistii in minerit si metalurgie ca una dintre cele mai valoroase, ce detine cea mai completa baza de date despre resursele minerale ale subsolului din Maramures si inca patru judete transilvane.

Tacerea suspecta a MApN

Ministerul Apararii Nationale a refuzat sa raspunda la intrebarile privind modul de infiintare si incredintare a acestei afaceri firmei din Baia Mare. De asemenea, ministerul a refuzat sa raspunda care este suprafata pe care Armata o pune gratuit la dispozitia firmei maramuresene si pe ce durata se intinde contractul.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.