Home Actualitate Semnal de alarmă pentru guvern! Patru universități din România au căzut o...

Semnal de alarmă pentru guvern! Patru universități din România au căzut o sută de locuri în top 800

DISTRIBUIŢI

Cele pentru universități din România aflate în top 800 la nivel mondial au căzut cu aproximativ 100 de poziții, principalul motiv fiind reducerea investițiilor în știință și cercetare care a generat o lipsă de lucrări academice reprezentative pentru unitățile de învățământ superior. Clasamentul Internațional al Universităților 2013 – QS World University Rankings notează poziția universităților românești și motivele căderii lor la nivel mondial, clasamentul fiind publicat marți.
Prima instituție de învățământ superior românească inclusă în top 800 mondial este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, care se clasează pe locuri între 700 și 800, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro. Următoarea este Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca situată tot locuri între 700 și 800, la fel ca și Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara. Toate cele patru universități au fost incluse în top și anul trecut, însă atunci se clasau pe locuri între 600  și 700.
Ben Sowter, coordonatorul departamentului de cercetare QS consideră că motivele căderii universităților românești sunt scăderea numărului de citări ale lucrărilor academice, scăderea numărului de cadre universitare și de studenți internaționali. Ben Sowter a explicat că "dificultățile cu care se confruntă sistemul universitar în România și situația economică generală sunt printre cauzele acestei căderi în clasament" a universităților românești. "Toate instituțiile evaluate au înregistrat o scădere în ceea ce privește numărul de citări ale lucrărilor academice, numărul cadrelor universitare și al studenților internaționali", a declarat acesta, citat de hotnews.ro. Mihaela Drăghici, manager Regional QS în România consideră că investițiile în știință și cercetare sunt reduse și cu siguranță insuficiente pentru a concura la nivel global. "Situația economică în România este departe de ideal, investițiile în știință și cercetare sunt reduse și cu siguranță insuficiente pentru a concura la nivel global. Cu toate acestea, faptul că universitățile din România reușesc an de an să se mențină în clasamentele internaționale arată că acestea depun eforturi susținute pentru a-și îndeplini misiunea", a susținut Mihaela Draghici, pentru hotnews.ro.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.