Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Administrației Publice, a declarat sâmbătă, la Brăila, că procesul serios de restructurare început în administrația centrală poate aduce și reduceri de personal în rândul angajaților ministerelor.
„Este posibil să apară și reduceri de personal în administrația centrală. În administrația locală, acum câțiva ani de zile, s-au aprobat prin lege niște normative de personal. În administrația centrală, nu există așa ceva, fiecare minister putea să angajeze cât dorea. Ori așa ceva nu e în regulă. Eu le-am spus tuturor miniștrilor, tuturor colegilor mei, să facă această analiză a personalului. Îi așteptăm cu drag și cu răbdare, dar nu la nesfârșit. În cazul în care nu vor răspunde, vom veni cu ordonanță de urgență în care se va spune foarte clar cât se reduce și vor fi obligați să o facă“, a declarat Dragnea.
Vicepremierul a recunoscut că „nu este un proces ușor“și că întâmpină foarte multă rezistență în sistem, generată de „tabieturi și cumetrii“.
„Inclusiv la mine la minister am descoperit foarte multe cumetrii și sper să finalizăm controlul intern și să luăm niște măsuri serioase. Am început o analiză care trebuia făcută de mulți ani, să vedem dacă administrația centrală are numărul de personal optim. În primul rând, sunt multe posturi vacante, care au prevedere bugetară în bugetul fiecărei instituții centrale și care trebuie șterse. Pe de altă parte, a început o analiză în fiecare compartiment, serviciu, direcție din ministere, să se vadă dacă acolo chiar nu se poate funcționa cu un număr mai mic de personal. Poate sunt structuri unde numărul este deficitar“, a spus Dragnea.
Liviu Dragnea a mai afirmat că în administrația publică centrală din România este inversată piramida gradelor profesionale, în sensul că baza piramidei nu este reprezentată de asistent, care este cel mai mic grad profesional din administrație, ci de superior, care reprezintă ultimul grad.
De asemenea, Dragnea a precizat că Guvernul lucrează la un pachet legislativ care prevede și ca angajările în administrația locală să se facă „unu la unu“, el arătând că această măsură trebuie adoptată rapid pentru că multe instituții locale care nu mai au suficient personal.
„Trebuie să adoptăm rapid măsura asta, pentru că sunt foarte multe instituții locale care nu mai au suficient personal. S-a ajuns la situații nepermise, sunt primării de comună care mai au trei sau patru angajați, cu primar cu tot. Nu va fi o măsură singulară, lucrăm la un pachet în așa fel încât să putem debloca angajările unu la unu, dar în același timp să continuăm procesul început la nivel central de scădere a cheltuielilor cu personalul și cu bunurile și serviciile“, a spus Dragnea.
El a precizat că măsura se referă strict la administrația locală deocamdată, iar ea va fi adoptată într-un termen „rezonabil“, menționând că „nu discutăm de luni de zile“.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















