Peste 3.200 de copii au dispărut în ultimul an, numărul acestora fiind de peste zece ori mai mare decât în anii 2003-2004, când numărul disparițiilor era de aproximativ 300, după cum a precizat, ieri, de Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, șeful Serviciului Urmăriri din IGPR, Adrian Dumitrescu. Potrivit datelor înregistrate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în perioada aprilie 2009 – aprilie 2010 au dispărut 3.259 de copii, peste 90 la sută din cazuri fiind plecări voluntare de acasă sau din centrele de ocrotire. Adrian Dumitrescu a precizat că 140 dintre minorii dispăruți aveau vârsta mai mică de zece ani, iar până în 21 aprilie 2010 mai erau în evidență încă 342 de copii dați dispăruți, poliția desfășurând activități specifice în vederea găsirii lor. În aceeași perioadă au fost găsiți 3.286 de copii dispăruți, 144 dintre aceștia având până în zece ani. Șeful Serviciului Urmăriri din Poliția Română a precizat că aproximativ trei la sută din numărul total au fost dispariții accidentale, iar unu la sută din cazuri au fost dispariții periculoase, copiii fiind răpiți sau traficați în vederea exploatării sexuale. Dumitrescu a mai spus că numărul mare de dispariții înregistrate comparativ cu anii 2003-2004 se datorează și faptului că procedura privind primirea sesizărilor a fost modificată, în sensul că nu mai trebuie să treacă 24 de ore pentru ca un copil să poată fi declarat dispărut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















