Acasă Actualitate „E plin de oameni care primesc venitul minim garantat și nu se...

„E plin de oameni care primesc venitul minim garantat și nu se duc să culeagă o prună din livadă”

DISTRIBUIȚI

În vremuri de criză, guvernul a descoperit și aberația numită venitul minim garantat, adică banii primiți de-a valma atåt de oameni cu reale nevoi, cåt și de șmecheri sau leneși sadea care cheltuie lunar banii la cårciumă. Potrivit legii, venitul minim garantat este de la 125 lei pentru o persoană singură, pånă la 462 lei pentru familiile formate din cinci persoane, plus cåte 31 de lei pentru fiecare altă persoană care face parte din familie, dacă este o familie mai mare de cinci persoane. În schimbul acestor bani, beneficiarii ajutorului trebuie să presteze ore în folosul comunității. De cele mai multe ori, totul se rezolvă la mica înțelegere cu autoritățile locale, care închid ochii și dau banii, că doar nu dau din buzunarul lor. Prin urmare, trai nineacă pe banii fraierilor care muncesc!
Cei mai mulți dintre titularii acestui ajutor financiar  nu sunt în situații-limită, realitate dezvăluită de multe anchete de presă. Mulți sunt pomanagii de profesie care-și petrec viața la cårciumă, trăind din venitul minim, alocațiile copiilor, subvențiile pentru căldură și alte forme de ajutor social, că doar avem vreo 200 de ajutoare sociale plătite de la buget. Mulți muncesc la negru, în Romånia sau chiar în străinătate, dar bagă în buzunar și banii de la stat, că doar pomana nu se refuză. Ministrul Adriean Videanu dădea recent  exemplul unui sat de 3.000 de locuitori din care vreo 2.000 primesc venitul minim garantat, iar 1000 dintre ei sunt plecați la muncă în Spania.
Din nefericire, presa a scris ani de zile despre astfel de cazuri, din 2001 cånd legea venitului minim garantat a intrat în vigoare prin grija guvernului PSD. Cel puțin Năstase avea o scuză, era de stånga. Celelalte guverne au perpetuat această situație, mai ales că le aducea tuturor voturi multe, în special în zona rurală.
Nici PNL, nici PD-L nu s-au atins în ultimii ani de venitul minim garantat, ba din contră, l-au mai și majorat că – deh! – veneau alte alegeri. În ciuda semnalelor trase de presă, nu am avut parte în această perioadă nici măcar de o anchetă oficială serioasă care să verifice câtă muncă în folosul comunității fac beneficiarii venitului minim, câți dintre ei chiar îl merită și câți primesc banii în mod ilegal. Pomana a continuat nestingherită până în zilele noastre, când am ajuns să cheltuim peste 20 miliarde de lei anual pentru ajutoarele sociale. Vrând-nevrând, PDL este obligat să taie coada pisicii și să nu mai încurajeze nemunca, anulând pomana ajutoarelor sociale la care sunt abonați nu mai puțin de 10 milioane de români.

Pași în Parlament

Deputatul PDL Silviu Prigoană vrea abrogarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, propunerea sa legislativă venind în contextul în care, potrivit senatorului PDL Gabriel Berca, democrat-liberalii ar fi discutat despre o asemenea măsură pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Prigoană a depus în 19 mai la Camera Deputaților o propunere legislativă cu un singur articol, în care se propune abrogarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. Biroul Permanent al Camerei a trimis în 20 mai Senatului această inițiativă.
În expunerea de motive, Silviu Prigoană afirmă că legea aceasta nu și-a atins scopul, acela de a susține temporar persoanele lipsite de venituri, transformându-se în sursă de venit permanent pentru unii beneficiari sau în mijloc de manipulare electorală. El susține că au existat situații în care orele de muncă ce trebuie prestate în folosul comunității de către beneficiarii ajutorului social au fost prestate în folosul primarului sau al angajaților din Primărie.
Deputatul PDL mai afirmă că lipsa banilor pune primarii în situația de a nu putea acorda aceste ajutoare, încălcând astfel legea.
La același post de televiziune, ministrul economiei, Adriean Videanu, s-a pronunțat în favoarea reanalizării programelor de asistență socială.

Din cauza venitului minim garantat, fermierii nu au cu cine culege și însămânța

Adversar declarat al acestei forme de încurajare a nemuncii este chiar președintele Traian Băsescu.
„Vreau să știți, sunt un adversar al venitului minim garantat. Este programul care îți garantează banii pe nemuncă și rog Guvernul să aibă în vedere ca acest program să fie redus strict la cei care au nevoie“, a spus Băsescu la întâlnirea cu parlamentarii PDL, ilustrându-și afirmațiile cu situația din agricultură. „Stau oamenii și fermierii, sau cei care au teren, nu au cu cine culege, nu au cu cine însămânța. E plin de oameni care primesc venitul minim garantat și nu se duc să culeagă o prună din livadă. Mergeți în mediul rural și veți vedea că nimeni nu merge să muncească cu ziua. Sunt realități create din demagogia voastră, a politicienilor“, le-a reproșat Traian Băsescu.
De altfel, președintele a declarat în mai multe rânduri că sistemul de asistență socială este o zonă a „risipei fără limite“, afirmând că sunt 200 de ajutoare sociale și că, în unele județe, sunt persoane care cumulează mai multe ajutoare și au ajuns la venituri de peste 5.000 de lei pe lună. De asemenea, sunt persoane care, cumulând mai multe ajutoare, au ajuns la venituri de peste 4.000 de lei pe lună – sunt pe categorii – și alții, peste 3.000 de lei pe lună.

Cum se fentează statul

Practica a arătat că e foarte simplu să fentezi statul la acordarea venitului minim garantat (VMG). Pentru a-l obține este nevoie doar de o cerere la Primărie. Potrivit legii, acest ajutor ar trebui acordat numai în urma unor anchete sociale, care adesea nu au loc. Valoarea venitului minim garantat, adică suma de bani pe care o primesc persoanele cu venituri considerate sub pragul de sărăcie, este stabilită anual prin hotărâre de guvern.  Chiar dacă sumele primite sunt mici, multe familii, mai ales cele din mediul rural, ajung să trăiască din acest ajutor.
Pe lângă acești bani, există drepturi asociate pentru persoanele care beneficiază de VMG, cum ar fi: compensarea 100% a facturii de încălzire pentru persoanele racordate la sistemul centralizat sau un ajutor pentru lemne și cărbuni pentru cele care nu sunt, un bonus de 15% la valoarea alocației pentru cei care au copii și asigurare medicală de sănătate plătită din bugetul public. Cu alte cuvinte, multe drepturi, puține obligații, așa cum ne place nouă, românilor.

„Ajutoarele au devalorizat munca“

Conferențiar doctor Ștefan Cojocaru, unul dintre autorii Raportului Comisiei prezidențiale pentru analiza riscurilor sociale și demografice, spune că, indiferent câte ajutoare s-ar acorda, nu se rezolvă nimic fără servicii sociale care să țintească individual, și nu să ofere soluții pentru categorii mari de grupuri. „Ajutoarele sociale încurajează nemunca. Venitul Minim Garantat ar trebui gândit sub forma proiectelor individuale“, a declarat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.