AC Milan se apropie ameninţător de ultimul loc care permite calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor, reuşind a patra victorie consecutivă, scor 3-1, în faţa celor de la Cagliari. Jucătorul adus în această iarnă pe San Siro, brazilianul Ronaldo, a impresionat din nou, reuşind să marcheze de două ori pentru rossonerri. Antrenorul Carlo Ancelotti şi-a permis chiar să menajeze câţiva titulari, având în vedere că marţi, echipa sa va disputa prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, împotriva celor de la Manchester.
Astfel, cu un moral excelent şi cu trio-ul de veterani, Maldini-Inzaghi-Serginho, aproape refăcut după mici probleme de sănătate, AC Milan priveşte cu mult optimism partida cu englezii, din cea mai importantă competiţie intercluburi.
De asemenea, portarul brazilian, Dida a fost şi el menajat de tehnicianul italienilor, care a anunţat că o decizie în privinţa acestuia va fi luată cu puţin timp înainte de începerea partidei de pe -Old Trafford-.
De partea cealaltă, Manchester United se confruntă cu multe probleme, după ce nu a reuşit să învingă pe teren propriu pe Middlesbrough, terminând la egalitate, scor 1-1. Acest rezultat face ca lupta pentru titlu, din Premier League, să fie mult mai tensionată pentru -diavolii- englezi. Mai mult, insularii l-au pierdut şi pe fundaşul Rio Ferdinand, care s-a accidentat în partida din campionat şi va rata ambele manşe cu AC Milan. Managerul general al lui Manchester a spus că fundaşul va putea fi folosit abia peste două săptămâni şi va putea evolua abia în partida crucială, cu Chelsea, care va avea loc în 9 mai.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















