Site-ul WikiLeaks va publica luni peste 1,7 milioane de documente diplomatice secrete americane datând din anii '70, a anunțat fondatorul acestui site, Julian Assange, pentru agenția britanică Press Association (PA), relatează AFP.
Potrivit lui Assange, refugiat din iunie la Ambasada Ecuadorului din Londra, aceste note, rapoarte și corespondență subliniază "evantaiul larg și domeniul" influenței americane în lume.
Activistul în domeniul informatic australian a provocat furori în Statele Unite publicând, în 2010, atât sute de mii de documente clasificate ca secrete despre războaiele din Irak și Afganistan, cât și mesaje diplomatice confidențiale ce au pus într-o situație stânjenitoare guverne din întreaga lume.
Noile documente publicate luni pe site vor viza perioada 1973-1976. Însă, spre deosebire de cele din 2010, ele nu relevă scurgeri de informații, ci pot fi consultate în Arhivele naționale americane. Între acestea se află și scrisori trimise sau primite de către secretarul de Stat american din perioada respectivă, Henry Kissinger.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















