Omul de afaceri, încântat de competiția pe care o organizează
Turneul BRD Năstase Țiriac Trophy, care se va desfășura la Arenele BNR din Bucuresti între 20 și 28 aprilie, va avea premii totale în valoare de 410.200 de euro. Proprietarul competiției, Ion Țiriac, este de părere că ediția din acest an va fi cea mai puternică din punct de vedere sportiv, date fiind numele celor care vor lua startul pe tabloul principal. „După socoteala mea, acesta este cel mai puternic turneu pe care l-am avut vreodată în București. Matematica ne spune asta uitându-ne pe listă, pentru că avem jucători din primii 20 ATP de mare valoare (nr. numărul 13 Gilles Simon și numărul 19 Andreas Seppi). Să sperăm că și din punct de vedere al spectacolului și al publicului o să fie un succes”, a declarat Ion Țiriac.
Premii doar după victorii
În majoritatea cazurilor, jucătorii de tenis primesc o anumită sumă de bani doar dacă se prezintă la turneul unde au fost invitați, fără ca remunerația să fie condiționată de performanță. Ion Țiriac a anunțat că această metodă nu se aplică și la București, unde își dorește ca tenismenii, indiferent de cât de bine cotați sunt, să își arate valoarea înainte de a fi plătiți.
„Având în vedere că Bucureștiul este aproape înaintea tuturor turneelor de zgură, sunt jucători care vor să exerseze aici după perioada de joc pe suprafață dură. Suntem printre puținele turnee care nu dăm bani de start. Jucătorii, în general cei de pe primele 25-30 de locuri ATP, pretind o anumită sumă înainte de a lovi o minge. Noi de foarte mulți ani am renunțat la această practică. Cine dorește să joace, să vină să joace”, a comentat organizatorul turneului care se va desfășura între 20 și 28 aprilie la București. Competiția va fi televizată în peste 25 de țări, în România ea putând fi urmărită pe Digi Sport.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















