Profesorii si studentii de la Universitatea -Petre Andrei- s-au inchis in salile de curs din sediul nou al Facultatii de Stiinte Politice de mai bine de 24 de ore. Ei au recurs la aceasta forma de protest pentru ca decanul lor, Andrei Bocancea, sa nu fie dat afara cu forta din institutia de invatamant. Totul a inceput in urma cu cateva zile, cand rectorul Universitatii particulare din Iasi, Nicolae Niculescu, s-a hotarat sa puna in aplicare decizia sa de a-l destitui pe Bocancea, decizie care este contestata inclusiv de Ministerul Educatiei. Pentru a-si atinge scopul, Nicolae Niculescu a apelat inclusiv la fortele de ordine, care la inceputul saptamanii au intrat inarmate in cladirea facultatii in incercarea de a scoate afara atat profesorii, cat si studentii. Actiunea in forta nu a reusit, astfel ca de mai bine de 24 de ore, cadrele didactice nu au mai parasit cladirea, iar studentii stau de garda cu randul, pentru a se asigura ca dascalii lor nu sunt dati afara.
Razboiul de la Universitatea -Petre Andrei- a inceput in aceasta vara, cand in urma alegerilor a fost numit rector Nicolae Niculescu. El a fost contestat de cadrele didactice de la Facultatea de Stiinte Politice si de la cea de Psihologie, iar in urma adreselor si sesizarilor trimise la Ministerul Educatiei, noul rector a fost invalidat, urmand sa se organizeze noi alegeri in aceasta toamna. Acest lucru nu s-a intamplat nici pana la aceasta ora, desi au existat numeroase decizii date de ministrul invatamantului prin care daca nu se repeta alegerile se va ridica acreditarea universitatii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















