
Eugen Nicolăescu îngreunează atât viața medicilor cât și a pacienților, agravând crizele din sănătate și aruncând în aer întregul sistem pe care îl manageriază. Noua măsură propusă de Ministrul Sănătății este ca medicii să lucreze mai mult, pe bani mai puțini. Mai exact, aceștia vor avea ture de câte 12 ore, cu 24 de ore libere, fără să li se plătească orele de gardă, iar astfel veniturile le vor scădea cu 20-25%. Medicii de la urgențe au solicitat Colegiului Medicilor să le fie modificat programul impus de minister.
Medicii nu se plâng neapărat de scăderea veniturilor cât de exploatarea acestora în plan profesional.
„După calculele noastre, veniturile se diminuează cu 22-25%. Nu asta e problema. Contează însă că solicitarea fizică și psihică e mare în specialitatea noastră, iar acest program va duce la o accentuare a efortului . Presiunea pe camerele de gardă e foarte mare. Noi de vineri de la ora 14 până luni dimineață suntem singuri. Numai spitalele de urgență funcționează“, a arătat Andrei Georgescu, șef UPU la Spitalul Universitar. În scrisoarea lor, medicii atrag atenția că sunt privați de timp alături de familie și, în același timp, de dreptul de a primi bani pentru întreaga muncă. „Înseamnă un efort mult mai mare pentru noi, care avem familie și copii acasă. Înseamnă privare în ceea ce privește familia de timp și energie și, nu în ultimul rând, înseamnă venituri mult mai puține. Salariul brut e în jur de 2000-2200 lei, la care se adaugă orele de gardă și sporul de 75% de urgență“, spune Silvia Nica, medic primar medicină de urgență. Măsura ar putea determina și mai mulți medici români să aleagă să plece să lucreze în străinătate, mai spun reprezentanții acestora. Anual, aproximativ 2.800 de medici români pleacă să muncească în spitalele din străinătate. Primele trei țări alese de aceștia sunt Germania, Marea Britanie și Franța, potrivit Colegiului Medicilor din România.
Serviciile stomatologice nu se mai decontează
Ministerul Sănătății, instituția care face politica sanitară în România, a stabilit reducerea fondurilor pentru asistența medicală stomatologică în 2013, fiind vorba despre o decizie politică, pe care ministrul Sănătății și-o asumă, susține Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). „Ministerul Sănătății este cel care face politica sanitară în România, iar în acest sens a stabilit reducerea fondurilor la asistență medicală stomatologică, cu precizarea că, în 2013, intenționează să înființeze un program de prevenție în stomatologie. Decizia de reducere a fondurilor la asistența medicală stomatologică în 2013 a fost, așadar, o decizie politică, pe care ministrul Sănătății și-o asumă“, se arată într-o informare redactată de CNAS. În 2013, conform Legii bugetului de stat, pentru asistența medicală stomatologică au fost alocate 13 milioane de lei, față de 57,8 milioane lei în anul precedent, a mai precizat sursa citată.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a confirmat reducerea fondurilor: „Bugetul este unul limitat, vom încerca să vedem ce putem face la rectificare“, a declarat ministrul. Potrivit unui anunț postat pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), întrucât CNAS nu a alocat fonduri în aprilie pentru asistența stomatologică, nu vor fi încheiate acte adiționale pentru această perioadă și nici pentru restul anului. „Având în vedere faptul că, prin adresa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din 29 martie, nu s-au alocat fonduri aferente lunii aprilie 2013 pentru «Asistența medicală stomatologică – activitate curentă», vă comunicăm imposibilitatea de a încheia acte adiționale pentru luna aprilie 2013 la acest tip de asistență. Totodată, vom suspenda procesul de contractare pentru aceast tip de asistență pentru anul 2013, până la primirea unor precizări suplimentare din partea CNAS“, se arată în anunțul postat de CASMB. Medicii dentiști susțin că România este țara cu cele mai multe persoane cu carii dentare și în care alocațiile de la buget pentru stomatologi sunt cele mai scăzute, respectiv 0,4 la sută din bugetul Sănătății. În luna martie bugetul alocat a scăzut la 30 la sută, pentru ca în aprilie să devină zero. În unele județe, plafonul alocat stomatologilor este de 1.000 sau 1.200 de lei, în timp ce alte județe primesc 200 de lei. Pentru copii, vârstnici sau persoane cuprinse în legile speciale, statul deconta anumite servicii integral sau în proporție de 40 – 60 la sută. De la 1 aprilie, toată lumea va plăti atunci când merge la stomatolog, au mai arătat medicii dentiști.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















