
Fostul prefect de Arad Gavril Popescu (PNL) a fost acuzat public, ieri, de actualul prefect, Călin Bibară, susținut de PDL, că pe vremea cånd era în funcție s-a dat singur în judecată pentru a cåștiga două sporuri a cåte 25% din salariu și că a încasat aproape 20.000 lei din ore suplimentare. „În cei doi ani și jumătate cåt a fost pe funcție, predecesorul meu a încasat suma de 19.924 de lei pentru ore suplimentare, în timp ce tot bugetul instituției pentru ore suplimentare a fost de 43.400 de lei. Asta înseamnă că singur a obținut aproape jumătate din bugetul pentru orele suplimentare ale angajaților“, a spus actualul prefect. Totodată, Bibară l-a acuzat pe fostul prefect că s-a dat singur în judecată pentru a primi sporuri. Astfel, angajatul Gavril Popescu l-a chemat în judecată la Tribunalul Arad pe prefectul Gavril Popescu, solicitånd două sporuri a cåte 25 la sută din salariu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















