
Senatul, camera superioară a Parlamentului francez cu majoritate socialistă, a aprobat miercuri adopția în cazul cuplurilor homosexuale prevăzută în proiectul de lege al guvernului socialist cu privire la mariajul între persoane de același sex, relatează AFP.
Senatorii de dreapta au monopolizat dezbaterea, denunțând un text care ar deschide, conform acestora, calea pentru procrearea medicală asistată (PMA) și utilizarea mamelor surogat (GPA).
"Să știți că dacă votăm adopția în cazul homosexualilor deschidem dezbaterea pentru PMA și GPA deoarece nu sunt destui copii adoptabili", a afirmat senatorul Gerard Roche (dreapta).
"?ê?£tiți bine că acest dispozitiv de adopție încropit în grabă nu va funcționa. Este un prim pas către PMA și GPA", a declarat Hugues Portelli (dreapta).
Ministrul Familiei Dominique Bertinotti le-a răspuns amintindu-le declarațiile televizate ale președintelui Francois Hollande. "Dezbaterea despre GPA nu va fi deschisă în timpul mandatului său de cinci ani".
"Ne-am confruntat deja cu acest exercițiu timp de două săptămâni în Adunare", a observat ministrul Justiției Christiane Paubira. "Răspundem de 20 de ori la aceeași întrebare", a remarcat aceasta.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















