Practicile retrograde răsăritene sunt importate în inima Uniunii Europene după aderarea României, unde oamenii de afaceri îşi apără interesele prin intermediul partidelor parlamentare, susţine analistul Tom Gallagher într-un comentariu publicat de -Financial Times- în ediţia electronică.
Analistul Tom Gallagher îl contrazice pe consultantul Guy Burrow, care a descris într-un articol publicat de -Financial Times- în 20 aprilie criza politică din România drept o -dispută stupidă între preşedinte şi premier-.
Tom Gallagher comentează că majoritatea partidelor parlamentare implicate în criza politică de la Bucureşti sunt doar un paravan al cartelurilor conduse de oameni de afaceri, ale căror interese şi averi sunt ameninţate de reformele promovate de preşedintele Traian Băsescu, în special cele care vizează sectorul Justiţiei.
Gallagher admite că Traian Băsescu este un populist, dar subliniază că preşedintele supendat al României este cel care a atacat această oligarhie asumându-şi un mare risc. Analistul britanic avertizează că, în cazul în care Justiţia română ajunge sub influenţa acestor carteluri, atunci investiţiile străine vor fi periclitate, deoarece ele ar afecta interesele acestei oligarhii.
-Atitudinea laşă a Uniunii Europene în timp ce principalii săi aliaţi reformişti sunt sacrificaţi la Bucureşti ar trebui să înlăture orice fel de iluzie potrivit căreia blocul comunitar reprezintă un cavaler alb care poate impune regulile unui joc corect-, scrie Gallagher în mesajul său.
-România se transformă într-un bazar din care practicile retrograde est-europene sunt importate în inima UE-, avertizează analistul britanic.
Tom Gallagher este şeful catedrei de Conflicte Interetnice şi Pace din cadrul Universităţii Bradford, majoritatea cercetărilor sale vizând evoluţia post-comunistă a ţărilor din Europa de Est.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















