Aproape jumătate dintre managerii companiilor din România cred că vor avea afaceri în urcare în acest an, însă majoritatea vor continua programele de reducere a costurilor și vor căuta parteneriate și alianțe strategice, potrivit unui studiu al PwC.
Aproape jumătate dintre managerii companiilor din România cred că vor avea afaceri în urcare în acest an, însă majoritatea vor continua programele de reducere a costurilor și vor căuta parteneriate și alianțe strategice, potrivit unui studiu al PwC.
Directorii de companii din România sunt optimiști cu privire la perspectivele pe termen scurt ale companiilor pe care le conduc, 42% dintre aceștia declarând că sunt foarte încrezători în capacitatea companiilor lor de a obține venituri în creștere în următoarele 12 luni. Totodată, 15% dintre managerii intervievați nu sunt încrezători că vor avea afaceri în creștere în acest an.
Rezultatele studiului Global CEO Survey pentru România arată, în schimb, că pe termen mediu și lung perspectivele de creștere economică din România par foarte atrăgătoare pentru manageri, 60% dintre aceștia declarând că sunt foarte încrezători în potențialul companiilor lor de majorare a veniturilor în următorii trei ani.
În ceea ce privește identificarea surselor potențiale de creștere, 33% dintre directorii din România au declarat că principala oportunitate este creșterea organică pe piața locală, pe poziția secundă fiind indicată lansarea de noi produse sau servicii (29%). De asemenea, 18% au identificat ca sursă de creștere fuziunile și achizițiile, parteneriatele și alianțele strategice.
Raportul relevă că principala amenințare pentru companiile pe care le conduc este, în opinia a 88% dintre manageri, nesiguranța și volatilitatea creșterii economice, urmată imediat de modul în care guvernul reacționează la deficitul bugetar și la nivelul de îndatorare (84%) și de volatilitatea cursului de schimb (82%). Corupția și mita, dar și creșterea fiscalității și evoluția inflației, afectează negativ dezvoltarea afacerilor.
Managerii consideră că principalele măsuri pe care trebuie să le ia imediat autoritățile ar trebui să vizeze îmbunătățirea infrastructurii (82%), asigurarea stabilității sectorului financiar (67%), formarea unei forțe de muncă calificată (44%) și reducerea sărăciei și inegalităților sociale (33%).
În același timp, un top al principalelor trei priorități de investiții pe care companiile le au în vedere pentru acest an este format, în ordine, din îmbunătățirea serviciilor pentru clienți (55%), creșterea bazei de clienți (52%) și îmbunătățirea eficienței operaționale (42%).
Companiile se vor concentra în acest an în special pe menținerea și creșterea numărului de clienți (25%), pe strategia de gestionare a talentelor din companie (22%), dar și pe atragerea de parteneri în afacerile care le conduc (20%).
Raportul mai relevă că, drept răspuns la recesiune, 96% dintre directorii de companii din România au implementat în ultimele 12 luni un plan de reducere a costurilor. În plus, 36% dintre respondenți au recurs la externalizarea anumitor procese, iar 31% au intrat în parteneriate sau alianțe strategice.
Activitățile de reducere a costurilor vor fi adoptate și în următoarele 12 luni, 85% dintre directorii de companii din România declarând că vor recurge la această măsură, iar 44% că vor stabili parteneriate și alianțe strategice. Totodată, 35% dintre manageri spun că în acest an vor finaliza tranzacții de fuziuni și achiziții pe piața locală.
În ceea ce privește revenirea economiei globale în următoarele 12 luni, 38% din managerii din România nu cred într-o evoluție pozitivă, în timp ce 47% văd o menținere a situației actuale și 18% o îmbunătățire.
PwC asigură servicii de audit financiar, consultanță fiscală și pentru afaceri, specializate pe diferite sectoare.
Dan Marin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















