Home Social Nepăsarea autorităților a dus la moartea unui copil de patru ani

Nepăsarea autorităților a dus la moartea unui copil de patru ani

DISTRIBUIŢI

Povestea familiei din care făcea parte copilul găsit mort luni dimineață, într-o casă din Uricani, este cel puțin dramatică iar influența autorităților este de nesesizat, deși cazul ar fi trebuit luat în evidență de Protecția Copilului încă de anul trecut.
Luni dimineață au fost descoperite trupurile neînsuflețite ale unui copil de patru ani și bunica acestuia care a fost găsită spânzurată. În desfășurarea anchetei care s-a deschis s-a stabilit că bunica nu era tutela legală a copilului, deși se interesase de actele necesare obținerii tutelei după ce mama acestuia s-a spânzurat anul trecut. Potrivit viceprimarului din Uricani, Corneliu Braia, bunica fusese în luna ianuarie la Serviciul de Asistență Socială al Primăriei pentru a se interesa despre actele necesare pentru a obține tutela legală a băiețelului. Corneliu Braia a afirmat că, după ce a obținut informațiile necesare, femeia nu a mai revenit cu documentele. Viceprimarul a spus, totodată, că mama copilului a murit în august 2012, spânzurată, iar paternitatea copilului nu a fost recunoscută de nimeni. De atunci, copilul era crescut de bunica lui. Femeia avea probleme psihice, conform oamenilor care o cunoșteau, și nu avea capacitatea de a avea grijă de un copil. Una dintre ipotezele anchetatorilor este că femeia l-ar fi sufocat pe băiat cu o pernă, spun surse din rândul anchetatorilor. Anchetatorii mai spun că biletul lăsat de bunica băiatului și descoperit lângă cadavrul acesteia conțin un mesaj fără noimă. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită spânzurată într-o anexă a gospodăriei, în timp ce cadavrul băiețelului a fost găsit pe un pat din casă. Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, Bogdan Nițu, spunea că deocamdată anchetatorii nu se pot pronunța asupra cauzei decesului copilului, urmând ca acest lucru să fie stabilit în urma necropsiei.
Autoritățile se declară luate prin surprindere de acest caz, justificând indiferența cu care l-au tratat prin faptul că nu au fost înștiințați de situația copilului deși bunica acestuia fusese la  Serviciul de Asistență Socială încă din luna ianuarie a acestui an. "?ê?£i pe mine acest caz m-a luat prin surprindere pentru că femeia care și-a curmat zilele în această dimineață nu avea de la medicul de familie un certificat medical din care să reiasă că are probleme psihice", a declarat Corneliu Braia. Reprezentanții Direcției de Asistență Socială se scuză afirmând că ei nu au fost sesizați în legătură cu situația acestui minor orfan."Direcția de Asistență Socială Hunedoara nu a fost sesizată și nu i s-a solicitat sprijinul cu privire la stabilirea unei măsuri de protecție asupra acestui minor. Direcția intervine doar în cazul în care a fost sesizată", a declarat Ionela Lazăr, purtător de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Hunedoara.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.