Regina Elisabeta a II-a va merge joi, pentru prima dată în ultimii 16 ani, în Statele Unite, unde va vizita mai ales Virginia, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la înfiinţarea primei colonii britanice permanente din America de Nord, Jamestown, transmite AFP.
Aceasta va fi a patra vizită de stat a reginei pe teritoriul american. În timpul primei sale vizite, în 1957, ea a asistat la a 350-a aniversare a aceluiaşi oraş.
Circa 104 colonii britanice au fost înfiinţate în 1607 pe teritoriul Statelor Unite.
Regina, care are 81 de ani, va călători în compania soţului ei, prinţul Filip, care are 85 de ani. Cei doi vor aduce şi un omagiu celor 32 de victime ale masacrului de la Virginia Tech.
Cuplul regal va merge şi la Washington, la un dineu organizat de preşedintele american George W. Bush şi soţia sa, Laura, la Casa Albă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















