Grevă
Senatorul independent Ioan Talpeş, liderul UPSC, a intrat în grevă parlamentară, nemulţumit de deciziile pe care le ia coaliţia antiprezidenţială PSD-PNL-PC-PRM. -Sunt mulţi acolo cărora Dumnezeu le-a luat mintea-, a susţinut Talpeş, referindu-se la colegii săi, deputaţi şi senatori. Deşi nu mai vrea să mai participe la lucrările din Parlament, liderul UPSC a demarat o campanie prin care vrea să mobilizeze populaţia să voteze împotriva demiterii la referendumul din 19 mai. (D.C.)
Trădare
Deputatul PD Petru Movilă s-a revoltat în faţa -amneziei- şi a -lipsei de moralitate- pe care o demonstrează liberalii, cand vine vorba de campania electorală din 2004. Acuzaţiile lui Movilă s-au orientat înspre liberalul Relu Fenechiu, care a simţit nevoia să îşi ceară scuze în faţa electoratului pentru că l-a susţinut pe Traian Băsescu la preşedinţie. (D.C.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















