
Oțelul – Petrolul Ploiești, a doua semifinală a Cupei României
Parcursul echipei Petrolul Ploiești din campionat îi dă speranțe că, la finalul sezonului, poate prinde una dintre pozițiile care duc în cupele europene. Pentru Oțelul Galați, adversara prahovenilor de astăzi, aceasta este singura ocazie să evolueze în sezonul viitor al Ligii Europa. Cele două echipe se vor înfrunta, deseară, în semifinale și au ca obiectiv clar calificarea în ultimul act, însă dunărenii sunt conștienți că pornesc cu șansa a doua în fața elevilor lui Cosmin Contra. Antrenorul Oțelului, Petre Grigoraș, consideră că Petrolul este mai valoroasă decât echipa sa, Astra Giurgiu și CFR Cluj, dar speră că fotbaliștii săi vor reuși să dea calculele hârtiei peste cap. „Petrolul este, momentan, cea mai valoroasă echipă dintre cele patru rămase în Cupa României și nu ne va fi ușor deloc. Ne dorim o victorie, iar una fără gol primit îți dă mai multe șanse la calificare. Vom întâlni însă o echipă puternică, o formație care a demonstrat și-n campionat că este o nucă tare pentru adversari. Trebuie să luptăm extraordinar de mult, să avem suportul publicului și puțină șansă. Cred că, valoric, lotul Petrolului este peste cel al nostru. Poate în viitorul apropiat lucrurile se vor schimba, dar momentan trebuie să fim realiști și să nu visăm cu ochii deschiși. Cupa este însă o competiție a surprizelor, sper ca noi să oferim o surpriză și să trecem de Petrolul. Ar fi un vis pentru noi toți să jucăm cu trofeul pe masă”, a declarat Petre Grigoraș.
Contra, speriat de jocul dur
Antrenorul Petrolului Ploiești, Cosmin Contra, se teme că jucătorii săi vor fi supuți unor intrări dure ale adversarilor, care se vor axa pe defensivă în această dublă manșă. „Guriță” a avertizat încă de acum brigada de arbitri să nu permită jocul peste limita regulamentului. „La acest nivel, într-un meci din semifinale, între două echipe cum sunt acestea, nu există o favorită. Șansele sunt egale, chiar dacă, în campionat, noi suntem pe locul 2, iar ei pe 11. Va fi un duel de 180 de minute sau poate chiar mai mult. Ambițiile sunt mari de ambele părți, eu vreau un trofeu, suporterii vor un trofeu, dar și gălățenii își pot salva sezonul în această competiție. Mă aștept ca jucătorii Oțelului să fie agresivi, să pună presiune, să joace la limita regulamentului. Sper să nu fie probleme cu arbitrajul”, a comentat antrenorul prahovenilor.
Prima manșă a semifinalei dintre Oțelul Galați și Petrolul Ploiești se va disputa astăzi, de la ora 20:30. În prima manșă a celeilalte semifinale, CFR Cluj și Astra Giurgiu au remizat, 0-0.
foto: www.fcpetrolul.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















