
Stânga și dreapta din Italia au convenit, miercuri, să susțină candidatura fostului președinte al Senatului, Franco Marini, la alegerile prezidențiale organizate începând de joi în Parlament, o etapă-cheie pentru a ieși din criza politică care durează de 50 de zile, relatează AFP. Partidul Democrat (PD, stânga) și Poporul Libertății (PdL, dreapta) și-au anunțat, miercuri seară, sprijinul pentru Franco Marini, un politician în vârstă de 80 de ani care a fost președinte al Senatului, în perioada 2006-2008, și face parte din aripa democrat-creștină a PD. "Candidatura lui Franco Marini este cea mai în măsură să realizeze cele mai mari convergențe", a declarat liderul PD, Pier Luigi Bersani, la încheierea negocierilor cu dreapta lui Silvio Berlusconi. "Este o persoană transparentă și generoasă, unul dintre constructorii centrului-stânga bazat pe muncă și social", a adăugat el.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















