
În contextul zvonurilor mediatice vehiculate în aceste zile de analiștii mogulieni cu privire la o posibilă remaniere a Cabinetului Boc, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat ieri că în PDL va avea loc o analiză a activității guvernului, dar după ce se vor încheia procedurile legate de asumarea răspunderii pe legile austerității. Potrivit acesteia, la moțiunea de cenzură „suprizele vor veni chiar din taberele celor două partide de opoziție“. „Vom avea acestă analiză după moțiune. Există o poziție foarte clară a tuturor că trebuie să avem o discuție cu privire la funcționarea Guvernului, la anumite disfuncționalități. Dar în momentul de față ne interesează să avem această asumare de guvern trecută prin Parlament“, a spus președintele Camerei. În privința votului parlamentarilor democrat-liberali la moțiune, Anastase a mai precizat faptul că ei vor vota împotriva acesteia, întrucât „este ridicolă“.
„Vom vota împotrivă, pentru că semnalul nu îl dai Opoziției, ci îl dai în exterior. Este foarte important să arăți că acest guvern are nu numai puterea să adopte, ci și să implementeze aceste decizii grele. Noi nu discutăm doar în cadrul celor patru pereți ai Parlamentului. E important să le arătăm oamenilor că Guvernul are puterea parlamentară de a lua aceste decizii, care nu sunt ușoare“, a conchis liderul democrat-liberal.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















