
Lumea întreabă, dar nu cumpără
Anul a început foarte prost pentru doi dintre „granzii” fotbalului românesc, Dinamo și Rapid. Dacă problemele primului club par a se fi rezolvat odată cu preluarea pachetului majoritar al acțiunilor de către Ionuț Negoiță, situația din curtea giuleștenilor este în continuare incertă. Aflată în insolvență, gruparea de lângă Podul Grant nu a fost luată de nimeni, dar patronul George Copos speră că va găsi, în viitorul apropiat, o persoană care să se implice și să pună punct problemelor. „Domnul Gruia (n.r. Gruia Stoica) este una dintre persoanele interesate, care are o viziune extraordinară. Mă bucur foarte mult pentru că-mi aduc aminte de mine când aveam 38 de ani și am devenit proprietar la Rapid. Așa e Gruia acum, cu o viziune fantastică. Un om foarte foarte puternic, cu o înțelepciune cum rar am văzut în România, și mi-aș dori foatre mult dacă ar putea să vină. Săptămâna viitoare o parte din bani o să-i plătim către jucători. Am fost la prânz cu un om foarte foarte puternic, care este extrem de interesat și m-aș bucura foarte mult dacă s-ar concretiza”, a declarat, în acest weekend, acționarul majoritar al Rapidului, George Copos.
Victorie la Constanța
Rapidul s-a despărțit, în iarnă, de mai mulți jucători importanți, astfel că la un moment dat și-a propus doar să nu retrogradeze. Cu toate acestea, combinarea veteranilor cu tinerii găsiți de Marian Rada în eșaloanele inferioare s-a dovedit una de succes, iar giuleștenii nu au nicio emoție. În acest weekend au obținut cele trei puncte pe terenul Viitorului Constanța, motiv pentru antrenor să își laude toți jucătorii, dar în primul rând pe portarul Pecanha. „Normal că mă așteptam să ne revenim după pauză (n.r. gazdele aveau 1-0 după prima repriză). Eram convins că va fi alta fața jocului în a doua repriză. Am meritat victoria, deși puteam fi egalați pe final dacă nu aveam un asemenea portar. Am o echipă de mari caractere, care s-a închegat în turneul din Spania, care este alături de mine și cu ajutorul suporterilor, această unitate duce la victorii. Pe jucători îi motivez eu”, a declarat Marian Rada.
Foto: www.facebook.com/FC.Viitorul
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















