Home Social Paracetamolul tratează eficient stările de anxietate

Paracetamolul tratează eficient stările de anxietate

DISTRIBUIŢI

Celebrul paracetamol nu tratează numai durerea fizică ci și pe cea sufletească, acest lucru fiind constatat de un studiu realizat de specialiștii canadieni. Astfel, paracetamolul ar putea ameliora dureri apărute pe fond emoțional, sufletești și ar putea fi un tratament eficace împotriva anxietății.
Studiul arată că tradiționalul analgezic are mai multe beneficii decât ne imaginăm, în special în cazul stărilor apărute pe fondul temerilor legate de probleme stringente ale vieții și nemul­țumirilor sufletești care pot genera depresie sau anxietate. „Durerea se extinde dincolo de limitele țesutului afectat și se manifestă ca durere emoțională“, arată coordonatorul studiului, Daniel Randles, de la Universitatea British Columbia, citat de lyla.ro. „Indiferent de tipul durerii, administrarea de paracetamol pare să inhibe semnalele transmise creierului care sunt transformate ulterior, în senzația de durere“, adaugă profesorul Randles. Studiul canadienilor s-a bazat pe analizarea stărilor de spirit a aproximativ 120 de studenți, care au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup de tineri a fost tratat cu o mie de miligrame de Tylenol (denumirea americană a paracetamolului) pe zi, în timp ce al doilea grup a fost administrat cu pastile placebo. După administrarea paraceta­molului și al pastilelor placebo, parte din tineri au fost puși să scrie despre momentele în care aveau dureri dentare în timp ce alții au scris despre ce își imaginează ei că se va întâmpla după ce vor muri. Totodată, toți participanții au citit un raport al poliției  privind arestarea unei prostituate după care au fost rugați să stabilească suma cauțiunii pentru eliberarea presupusei prostituate, fără ca această sumă să depășească 325 lire sterline. Rezultatele studiului au arătat că tinerii care luau paracetamol nu au resimțit nici o anxietate existențială și au stabilit o cauțiune de aproximativ 195 de lire. În schimb, cei care luau pastile placebo au manifestat stări de nervozitate și teamă și au stabilit cauțiunea la aproximativ 260 de lire sterline. Studiul arată că oamenii se tem de moarte și de tot ce ține de neprevăzut chiar dacă nu sunt direct implicați și sunt puși în situații imaginare. Paracetamolul ameliorează această stare de anxietate creată de stres și situații neprevăzute dar și de temeri sufletești și determină stabilirea unor decizii mai puțin dramatice luate într-o stare de calm și echilibru.

Irina Popescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.