Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir isi continua demersul de interogare a trecutului comunist cu un volum de eseuri si studii aflate la intersectia mai multor domenii – literar, istoric, politic, iconologic.
Dupa -O lume disparuta. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici-, o carte cu caracter autobiografic aparuta tot la Editura Polirom anul acesta, cei patru au lansat, sambata, la Targul Gaudeamus, primul volum dintr-o trilogie intitulata -Explorari in comunismul romanesc-.
Potrivit lui Paul Cernat, exista o continuitate intre cele doua aparitii editoriale pomenite. Pe de o parte, -Explorari in comunismul romanesc- este o -prelungire intr-un plan mai teoretic, dar la fel de personal asumat- a interesului fata de istoria recenta a comunitatii (si implicit fata de propria viata a autorilor), iar pe de alta parte, noua carte, la fel ca precedenta, subliniaza supravietuirea lumii vechi in societatea postcomunista.
-Proiectul a pornit dintr-o nevoie de autointelegere, de clarificare a vietii din sistemul in interiorul caruia ne-am nascut-, a precizat, la randul sau, Ioan Stanomir.
In -Explorari…-, autorii isi aleg ca material de lucru productii culturale si politice contaminate de propaganda regimului. Ei abordeaza fenomene cu mare impact psihologic asupra oamenilor, dar desconsiderate de alte cercetari asupra comunismului pe motiv ca ar fi -joase- sau -vulgare-: benzi desenate, scenarii de film, carti de invatatura pentru pionieri, poezii patriotice sau revolutionare, abecedare, documentare istorice cu miza propagandistica etc.
Acestea sunt cu atat mai relevante cu cat -exista, in randul unei foarte mari parti a celor care si-au construit carierele in timpul comunismului, o tendinta de <stergere a urmelor>, de ocultare a propriilor productii ideologizate, partinice, festiviste, in vederea confectionarii restrospective a unei imagini onorabile-, dupa cum spun autorii in prefata volumului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















