Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a dezvăluit faptul că fostul antrenor al alb-albaştrilor, Ştefan Stoica, demis în urmă cu două săptămani, a renunţat la funcţia sa după partida cu Gloria Bistriţa, din etapa a XXIII-a, revenind apoi asupra deciziei sale. -După înfrangerea cu Gloria, cand eu am făcut acele afirmaţii la ieşire, Fănică şi-a dat demisia. Două zile nu a răspuns la telefon. Poate şi eu am greşit cu acele declaraţii, însă ce voiaţi să fac, cand eram foarte supărat. În mintea mea, după egalul cu Dinamo şi Rapid, puteam prinde chiar un loc în primele 4. Ne-am împăcat, dar după umilinţa cu Oţelul, am vrut să-l dau afară. Noi eram cu capetele plecate de ruşine, iar el a doua zi era la baltă la peşte-, a explicat Mititelu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















