
Guvernul Monti a consacrat una dintre ultimele sale intervenții regiunii Campania /sudul Italiei/, adoptând o nouă normă anti-fraudă privind mozzarella. Aceasta prevede ca în aceeași instalație să fie procesat numai lapte certificat din Campania. Prin urmare, nu este admis nici cel din Valea Padului și nici cheaguri congelate din România, relatează La Repubblica.
Fabricile de produse lactate păstrează marca „Mozzarella Dop“ (Denominazione di origine protetta, denumire de origine protejată), chiar dacă produc și alte tipuri de brânzeturi, dar trebuie să folosească doar lapte din Campania. Norma este destinată să protejeze o cifră de afaceri de 500 de milioane de euro pe an. Informația, provenită de la Roma, este așteptată de 1.800 de fabrici din Campania, care asigură 20.000 de locuri de muncă, și unde sunt exploatate 380.000 de bivolițe.
Mozzarella este primul produs la export cu 71.000 de tone
Polemica a izbucnit cu o lună în urmă, atunci când guvernul a relansat un decret din 2008, semnat de fostul ministrul al agriculturii, Luca Zaia, măsura fiind apreciată drept un „truc“ al Nordului, care a sperat întotdeauna să obțină marca Dop, ce pedepsește Sudul.
Au existat încălcări, folosindu-se lapte provenit din Valea Padului sau din Europa de Est, plătit între 0,50 și 0,80 euro, în loc de 1,35 euro.
„Anchetele magistraturii au constatat de-a lungul anilor o lungă serie de escrocherii și fraude în detrimentul mozzarellei Dop din Campania, care face parte din patrimoniul gastronomic italian“, se spune în decret.
Noua normă este însă diferită. Cea precedentă, contestată de fabricile de produse lactate, a decis separarea liniilor pentru a produce două tipuri de mozzarella, cea Dop și o alta pentru pizzerii și piețele mai puțin exigente. Producătorii au fost însă nepregătiți, având în vedere că norma urma să intre în vigoare la 1 iulie 2013 și presupune costuri pentru o a doua instalație. Noul decret amână intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2014 și permite producerea atât de „mozzarella Dop de bivoliță din Campania“ cât și a altor brânzeturi din aceeași zonă, dar interzice laptele care nu este certificat.
Noua prevedere este mai elastică și a fost inspirată de fostul președinte al Comisiei pentru agricultură, deputatul din Partidul Poporul Libertății /PdL/ Paolo Russo.
La Repubblica amintește că măsurile anti-fraudă urmează după ancheta „Aurul alb“, condusă de „Nucleo antisofisticazioni sanita“ (Nas) al carabinierilor, împreună cu procurorii antimafia Giovanni Conzo, Maurizio Cimmino și Alessandro D'Alessio. Ea s-a soldat cu anchetarea a 114 persoane și a implicat nume sonore din sector.
Consorțiul din domeniul produselor lactate a dat semnale de schimbare radicală odată cu noul director, Antonio Lucisano, care a stabilit un cod de etică.
Cu toate acestea, polemicile nu vor înceta. Multe fabrici de produse lactate se confruntă cu probleme: cheltuielile minime pentru cei care respectă normele ajung la 7 euro pe kilogram. Marea distribuție, în multe cazuri, plătește între 5,60 și 6 euro, dar pretinde marca Dop.
Decretul tinde să favorizeze producătorii mici și mijlocii, care pot adapta costurile și calitatea pentru o clientelă mai atentă, dar și crescătorii de animale, care au denunțat concurența străină.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















