
Liberalii, campioni la soluții „trăznite“ de scoatere a țării din criză
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertizează asupra faptului că se creează foarte multe confuzii în cadrul dezbaterilor economice, iar trivialitatea care le caracterizează este extrem de periculoasă și trebuie să înceteze.
Afirmațiile guvernatorului BNR vin după ce a urmărit marți seara o dezbatere televizată în care s-a exprimat indignarea că a crescut rezerva BNR.
„Auzeam aseară persoane care își manifestau deschis indignarea – și nu erau oricine – că rezerva valutară a Romåniei crește. Era prezentată ca o mare pacoste care a picat pe capul Romåniei. Bineînțeles că trăim într-o țară liberă, există libertatea de exprimare a opiniilor. Sunt convins că am ajuns la o maturitate socială cånd ar trebui să știm ce trebuie să facem cu libertatea asta“, a declarat Isărescu.
Deputatul PNL Ioan Ghișe și economistul Constantin Cojocaru au prezentat recent mai multe soluții pentru ieșirea Romåniei din criză. Aceștia suțineau că reducerea salariilor, a pensiilor și a ajutoarelor de stat ar putea fi evitată dacă statul ar lua bani din rezerva valutară a BNR.
Stabilitatea e ca sănătatea
„Sunt foarte multe confuzii. Societatea romånească are nevoie mai mult ca oricånd de dezbateri profesioniste și trebuie să facem eforturi pentru a le traduce într-un limbaj mai accesibil. Nu trebuie să continue trivialitatea dezbaterilor economice. Este un lucru extrem de periculos“, a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR a explicat că rezerva valutară asigură stabilitatea financiară, precum și stabilitatea cursului de schimb. „Noțiunea aceasta de stabilitate pare un dar, dar e la fel ca sănătatea, începi să îți dai seama ce importantă e cånd n-o mai ai. Cam așa e și cu stabilitatea cursului. Stabilitatea este un activ extrem de important“, a mai spus Isărescu.
El a afirmat că trebuie inițiată o ofensivă pentru „a repune în drepturi“ problemele financiare și economice, pentru că altfel punctele de vedere ale economiștilor și ale finanțiștilor vor fi în mare măsură pe långă subiectul economic și financiar.
„Ne revine sarcina nouă, economiștilor și finanțiștilor, să fim mai vocali. Avem însă un mare dezavantaj, nu putem să facem rating. Trebuie să începem o ofensivă, să repunem în drepturi problemele financiare și economice. A discuta probleme sociale fără a lua în calcul resursele economice nu face altceva decåt să ducă în eroare“, a explicat Isărescu.
„Exemplul“ lui Tăriceanu
Ghișe nu este sigurul liberal care crede că „salvează“ Romånia cu banii BNR.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a prezentat luna trecută 22 de măsuri pentru scoaterea țării din criză, printre care includerea BNR în seria plătitorilor de impozit pe profit.
Tăriceanu cerea ca BNR să plătească la buget „întregul profit pe care-l realizează“. Se pare că fostul premier nu știa că banca centrală plătește deja impozit. Mai mult, potrivit legii, profitul BNR este impozitat în prezent cu 80%!
„În vremea guvernării Tăriceanu s-a introdus cota unică de impozitare. La nivel de 16%. Această cotă de 16% se aplică tuturor celor care fac activitate economică în Romånia, cu o unică excepție – Banca Națională a Romåniei. În ce constă această excepție? BNR plătește impozit de 80% din profit“, explică pentru „Curentul“ Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Sebastian Vlădescu: Ferească Domnul să luăm din banii BNR!
„Să ne ferească Dumnezeu să ajungem la așa ceva!“, a spus ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, marți, la un post de televiziune, întrebat despre posibilitatea utilizării rezervei valutare a Băncii Centrale, pentru acoperirea dificitului bugetar și compensarea măsurilor de tăiere cu 15% a pensiilor și cu 25% a salariilor din sectorul public.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















