Formularele pentru declaratiile privind impozitul pe profit vor avea, anul viitor, potrivit unui ordin al ministrului finantelor publice, o noua forma.
Printr-un ordin al ministrului finantelor publice au fost aprobate modelul si continutul formularului -Declaratie privind impozitul pe profit-, pe are contribuabilii il vor completa anul viitor. Astfel, formularul -101- cuprinde, ca si pana acum, doua rubrici mari, respectiv -Date de identificare ale platitorului- si -Date privind impozitul pe profit-. La prima sectiune, contribuabilul trebuie sa completeze, in afara codului de identificare fiscala, denumirea si adresa exacta a firmei, telefon, fax si e-mail, si codul IBAN. La cea de-a doua rubrica, -Date privind impozitul pe profit-, se vor trece sumele reprezentand venituri si cheltuieli din exploatare, venituri si cheltuieli financiare, cheltuielile cu dobanzile, deducerile, cheltuielile de protocol si cele cu sponsorizarea etc.
Declaratia privind impozitul pe profit se completeaza si se depune anual de catre platitorii de impozit pe profit, dupa definitivarea impozitului, pana la 15 februarie a anului urmator, de contribuabilii care pana la aceasta data au definitivat inchiderea exercitiului financiar anterior, de organizatiile nonprofit, precum si de contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si plantelor tehnice, pomicultura si viticultura. Daca platitorul corecteaza declaratia depusa initial, declaratia rectificativa se intocmeste pe acelasi model de formular, inscriind -X- in spatiul special prevazut (n.r. – coltul dreapta sus).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















