Home Actualitate Economia României stă bine doar în declarațiile lui Ponta și Băsescu

Economia României stă bine doar în declarațiile lui Ponta și Băsescu

DISTRIBUIŢI

La sfârșitul săptămânii trecute am avut parte de o avalanșă de declarații pozitive legate de mersul economiei românești, venite din cele autorizate surse: Palatele Cotroceni și Victoria. Primul a ieșit la rampă chiar șeful statului care  a declarat, vineri, referindu-se la situația economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur“, el mulțumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu și Ponta. Cu alte cuvinte greul a trecut, privim cu optimism spre viitor. Băsescu a argumentat că, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2012, România înregistrează o datorie publică de 37,8% și un deficit bugetar de 2,9%, cifre dătătoare de speranțe , conform apre­cierilor sale. În aceeași notă optimistă s-a manifestat și premierul Victor Ponta care a declarat ieri că  România, din punct de vedere economic, este stabilă, are un trend pozitiv, o fiscalitatea bugetară și o credibilitatea bună la împrumuturi. Prin urmare, vorba cântecului „ e bini di tăt“. Cel puțin în declarațiile președintelui și premierului, pentru că în documentele oficiale și în prognozele specialiștilor, economia României nu mai este colorată în roz, ci în tonuri întunecate de gri, semn că nu e bine să crezi în declarațiile politicienilor nici măcar în Săptămâna Mare.
Revenind la documentele oficiale, ne raportăm la ultimul Buletin lunar al BNR, care scrie negru pe alb că „perspectivele pentru perioada următoare sunt pesimiste“. Iar motivele acestui pesimism nu sunt deloc  puține la număr, după cum relevă același document. „În luna februarie, ramuri importante din economie s-au confruntat cu restrângeri de activitate: industria alimentară, pe fondul cererii interne deficitare și industria metalurgică, ca efect al conti­nuării funcționarii la capacitate scăzută a combinatelor de profil.
Perspectivele pentru perioada urmă­toare sunt pesi­miste, indicatorul de încredere calculat de DG ECFIN pentru perioada martie – mai coborând la -3,4 puncte ( cu 1,7 puncte sub valoarea din luna ante­rioară), influențe adverse fiind exercitate de reviziile programate la companii importante din industria de prelucrare a țițeiului și din cea chimică“, se arată în raportul Băncii Naționale. Iar acesta este doar începutul, dacă parcurgem cu atenție raportul întocmit de specialiștii Băncii Naționale. Situația nu este roz nici când ne uităm peste cifrele privind rata  șomajului. „Rata șomajului înregistrat a stagnat în luna februarie în jurul nivelului de 5,8%, pe fondul unor evoluții neuniforme la nivelul grupelor de vârstă. Astfel, singura categorie unde s-au raportat scăderi ale numărului de șomeri a fost cea corespunzătoare tinerilor cu vârsta sub 25 de ani – posibil sub influența ieșirii din evidențe, după expirarea perioadei de indemnizare, a unor absolvenți de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat din anul 2012“. Prin urmare, nu există mai multe locuri de muncă ci mai mulți oameni care nu mai primesc indemnizații de șomaj și care ajung probabil fie la o formă de ajutor social fie în economia subterană, nefiscalizată.  De asemenea, nici din perspectiva veniturilor progno­zele nu sunt îmbucurătoare, întrucât „ritmul anual de creștere a câș­tigului salarial nominal net pe economie s-a menținut la 5,5%, scăderile de dinamică înregistrate în agricultură și servicii fiind contra­balansate de creșterea ușoară consemnată la nivelul sectorului industrial. De menționat faptul că efectul majorării salariului minim pe economie cu 7,1% a fost marginal, dată fiind pon­derea redusă a acestei categorii de salariați.“, după cum se precizează în același document.
Nici la capitolul comerț și servicii nu stăm prea bine, documentul BNR subliniind că „dinamica anuală a activi­tății de comerț și servicii a stagnat în jurul nivelului de 2%, în contextul menținerii unui trend pozitiv în comerț. Evoluțiile în cadrul acestui sector au fost însă mixte, respectiv: (i) accelerare consistenta a dinamicii vânzărilor de bunuri de folosință îndelungată, imprimată de segmentul auto- contribuția principala revenind în continuare comerțului cu autovehicule rulate (conform Asociației Producătorilor si Importatorilor de Automobile) – și de vânzările de mobilă și produse electrocasnice; (ii) moderare a dinamicii anuale a vânzărilor de bunuri de uz curent, survenita ca urmare a scăderii semnificative a ritmului anual de creștere a comerțului cu bunuri alimentare (-4,9 puncte procentuale pana la +0,2%), posibil sub influența incertitudinilor legate de securitatea alimentară. Activitatea de prestări servicii destinate populației a marcat o ușoara atenuare a declinului față de luna anterioara (pana la -5,1%), pe seama revenirii în teritoriu pozitiv a variației anuale aferente încasărilor pe segmentul „hoteluri și restaurante“. Cam asta-i realitatea văzută de BNR și reflectată în documente oficiale. Din păcate, ea sună total diferit de cea ilustrată în comunicatele și declarațiile politice oferite de Palatele Cotroceni și Victoria. Or, e greu de crezut că preșe­dintele Traian Băsescu nu avea habar de raportul BNR când s-a avântat lăudând rezultatele economiei românești. Fiind un document public, oricine are acces la Raportul lunar al BNR, iar șeful statului, în virtutea funcției sale, are acces la informații mult mai detaliate pe această temă. Traian Băsescu știe foarte bine că eco­nomia românească nu e nici pe departe atât de înfloritoare pe cât e descrisă de liderii politici ai momentului. Prin urmare,nu poți să nu te întrebi dacă declarațiile sale nu fac parte dintr-o strategie simplă, pe termen scurt, în care președintele se spală pe mâini de tot, pentru că a adus deja nava la cheu, iar Ponta preia în cârca sa toate evoluțiile negative previzibile ale economiei româ­nești, dacă dăm crezare docu­mentelor BNR. Băsescu – salvatorul iese învin­gător de pe scena politică, în timp ce Ponta-groparul economiei se afundă în nisipurile mișcătoare din politica româ­nească.

Iulia Nueleanu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.