
Un număr de 31 de proiecte Spa au fost anunțate în primul semestru, de șase ori mai mult decåt în aceeași perioadă a anului trecut, cu o valoare medie a investiției de peste patru milioane de lei (aproximativ un milion de euro).
„De la începutul anului au fost anunțate nouă proiecte Spa de sine stătătoare și 22 integrate în hoteluri și ansambluri rezidențiale. Față de primele șase luni din 2009, piața construcțiilor Spa a crescut suprinzător în condiții de criză pentru că unii hotelieri au vrut să își diversifice oferta. Segmentul de leisure & wellness poate fi astfel privit ca motor de susținere în industria hotelieră, care acum resimte o scădere a numărului de rezervări. În schimb, se observă o tendință de creștere a cifrei de afaceri pe partea de conferințe, centre Spa și restaurant“, se arată într-un raport al IBC Focus.
Majoritatea investițiilor sunt evaluate în medie la peste patru milioane lei (18 proiecte), acestea fiind urmate de unități de 3-4 milioane de lei (11 proiecte) și de două proiecte de sub un milion de lei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















