
„Cocoșii“ sunt măcinați de scandaluri
Naționala Franței a pierdut al doilea meci de la Cupa Mondială, 0-2 cu Mexic, și mai are șanse doar teoretice de calificare în optimile de finală.
Elevii lui Raymond Domenech se fac de râs în Africa de Sud, acolo unde nu au reușit să câștige, până acum, decât un singur punct, în fața Uruguayului (0-0). Nici în cea de-a doua partidă francezii nu au reușit să marcheze vreun gol și, mai mult, au fost chiar învinși, astfel că șansele de calificare în optimi țin acum doar de domeniul fantasticului. Mexic și Uruguay ocupă, în ordine, primele două poziții, calificante, iar dacă în ultimul meci vor termina la egalitate ierarhia Grupei A nu va mai putea fi modificată. În afara situației aproape dramatice în care au ajuns parizienii, echipa este măcinată și de un conflict intern. Conform presei franceze, Anelka l-ar fi înjurat ca la ușa cortului pe selecționerul Raymond Domenech, iar FFF (Federația Franceză de Fotbal) a hotărât să îl excludă din lot. La rândul său, antrenorul a continuat să confirme zvonurile conform cărora a ajuns de râsul tuturor jucătorilor, astfel că l-a protejat pe atacant: „Nu a fost un conflict. Oamenii nu-și imaginează câtă presiune există. Într-un vestiar, selecționerul spune ceva unui jucător care deja este sub presiune, poate exista un moment de enervare, se spun cuvinte grele. Totul a luat amploare pentru că a apărut pe prima pagină a unui ziar, dar este viața internă a grupului“.
Pentru ca Franța să mai prindă un loc în optimi, are nevoie de o victorie la scor împotriva Africii de Sud, iar Mexic trebuie să o învingă pe Uruguay tot la o diferență confortabilă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















