Cotata, pana nu de mult, ca fiind reprezentativa pentru industria locala si recunoscuta pe plan mondial pentru aticolele din portelan si sticla, Stipo Dorohoi este lansata din nou la privatizare prin negociere. Numarul total de actiuni pe care AVAS il scoate la vanzare se ridica la 575.689, ceea ce reprezinta 64,31% din capitalul social al societatii.
Primul proprietar privat al Stipo Dorohoi, Corneliu Petreanu, nu a achitat contravaloarea actiunilor contractate la privatizarea din 1999, iar vanzarea a fost anulata in decembrie 2002 de catre Curtea de Apel Suceava. Ilegalitatile au continuat si dupa reveniea APAPS drept actionar majoritar, in anul 2002 societatea inregistrand pierderi de 47 miliarde de lei, iar la finele anului trecut acestea au ajuns sa depaseasca 43.960 milioane de lei. AVAS explica insa aceasta crestere alarmanta a pierderilor societatii prin scaderea cererii de sticlarie de menaj pe piata interna. Totodata, actualul proprietar al societatii din Dorohoi – adica statul, prin AVAS – invoca drept cauza a acestor pierderi enorme si concurenta puternica pe piata externa, atat din punct de vedere al preturilor practicate de catre concurentii traditionali (Cehia, Polonia, Germania, Italia), cat si al calitatii produselor acestora. Chiar la inceputul acestei luni, diponibilizatii de la Stipo au amenintat cu actiuni de protest daca nu li se vor achita platile compensatorii.
Lansarea la privatizare pare a fi, astfel, singura solutie de salvare a acestei societati. La negociere vor putea participa numai ofertantii care vor prezenta dovada unei experiente de minimum 10 ani in fabricarea articolelor din sticla pentru menaj si iluminat. In plus, pot participa la privatizare numai persoane fizice sau juridice care in mod direct sau prin intermediul societatilor la care sunt actionari ori asociati majoritari nu au inrautatit in mod vadit situatia economico-financiara a societatii privatizate anterior. Data-limita pentru depunerea ofertelor finale este 8 decembrie a.c.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















