După tam-tam-ul ce s-a iscat odată cu cererea -justiţiarului- Chiuariu de revocare a şefului Secţiei a II-a penală de procurori DNA, Doru Ţuluş, la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) s-au prezentat ieri reprezentanţi ai multor ambasade străine, tocmai pentru a verifica mersul lucrurilor. Astfel, la şedinţă au participat secretari de la ambasadele Irlandei, Suediei, Danemarcei şi SUA, consilieri de la ambasadele Germaniei şi Marii Britanii, precum şi ambasadorul Ţărilor de Jos şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Străinii cei mulţi şi vigilenţi şi-au justificat prezenţa prin faptul că sunt extrem de interesaţi de felul cum decurg lucrurile în lupta anticorupţie pe care o duce România. Şi pentru că CSM trebuia absolvită de vină, respectiv de prezenţa atâtor -supraveghetori- din alte state, instituţia a emis un comunicat în care preciza că -nu a invitat pe nimeni- la şedinţa cu pricina, dar, după cum se ştie, întrunirile sunt publice.
Premieră, dar -ruşine fără precedent-
Este vorba despre monitorizarea de către consilierii şi ambasadorii străini a unei instituţii ce aparţine unui stat democratic, respectiv a CSM-ului. Această acţiune a fost catalogată de către purtătorul de cuvânt al PSD ,Cristian Diaconescu, drept -o ruşine fără precedent-. Mai mult decât atât, social-democratul a precizat că în calitate de membru al preşedinţiei Partidului Socialiştilor Europeni (PES), în plenul şedinţei din 14 iunie va pune problema dacă, în opinia europenilor, România -a devenit o ţară cu suveranitate limitată, care este supusă monitorizării chiar înainte de regiunea Kosovo-. Diaconescu a mai declarat că PSD solicită Ministerului Afacerilor Externe formularea unui punct de vedere în legătură cu situaţia creată de prezenţa mai multor diplomaţi europeni la şedinţa de ieri a secţiei pentru procurori a CSM.
O altă premieră, apoi amânare, control şi poate… retragerea revocării
În câteva cuvinte, aceasta este descrierea întâlnirii de la CSM, unde s-a hotărât în premieră – după cum a afirmat Dan Chiujdea, şeful secţiei de procurori CSM – amânarea discuţiilor, şi nu revocarea din funcţie a procurorului Doru Ţuluş. Potrivit lui Chiujdea, până acum procurorii erau revocaţi din funcţie fără să fie atâtea comentarii, însă la momentul de faţă s-a dispus mai întâi efectuarea unui control al activităţii DNA de la 1 ianuarie 2006 până în prezent. Controlul de fond a fost cerut de ministru, probabil conştient că a călcat pe bec, şi va începe la 1 iunie anul acesta, vizând doar structura centrală. Astfel că, pus la zid şi de magistraţi şi de reprezentanţii străini, Chiuariu a ieşit spăşit din sală şi a declarat că abia după ce va veni raportul cu privire la activitatea DNA va lua o decizie cu privire la Ţuluş. De asemenea, ministrul s-a grăbit să precizeze că în cazul în care activitatea DNA va fi catalogată de inspectori ca fiind una bună, atunci el îşi va retrage cererea de revocare a procurorului Ţuluş.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















