Home Politic Blaga: „Guvernul este departe de a fi aplicat măsurile propuse la asumare”

Blaga: „Guvernul este departe de a fi aplicat măsurile propuse la asumare”

DISTRIBUIŢI

Ministrul de interne,Vasile Blaga, a declarat ieri că afirmația sa potrivit căreia Guvernul ar trebui să plece dacă va decide majorarea taxelor nu se aplică în prezent deoarece viza strict situația în care creșterea taxelor ar fi fost decisă după aplicarea măsurilor de tăiere a pensiilor și a salariilor. „Am spus că, dacă se aplică măsurile asupra cărora Guvernul și-a asumat răspunderea și totuși se ajunge la ridicarea taxelor, atunci Guvernul ar trebui să plece. Nu suntem în această situație. Guvernul este departe de a fi aplicat măsurile propuse prin asumarea răspunderii“, a precizat liderul democrat-liberal la postul Realitatea TV. Întrebat dacă Guvernul nu a știut că reducerea pensiilor este neconstituțională, Blaga a răspuns: „Dacă aveam cea mai mică nelămurire în acest sens – am consultat și noi juriști – nu propuneam lucrurile astea“. La rândul său, vicepreședintele executiv al UDMR, ministrul mediului, Laszlo Borbely, a menționat ieri pentru agenția Mediafax că liderii Uniunii vor cere astăzi, în ședința coaliției, desființarea impozitului forfetar și măsuri de stimulare a economiei. „Vom veni cu cardul pentru IMM-uri, propunerea desființării impozitului forfetar, minim, și să dăm sprijin acelor firme care-și plătesc dările la stat mai repede sau din timp. De asemenea, vom discuta un calendar cu acțiuni ale statului care ar trebui vândute, dar și să urgentăm finalizarea legii parteneriatului public-privat“, a adăugat Borbely. Potrivit acestuia, un set de măsuri vizate de UDMR se referă la bănci, care ar putea fi ori impozitate suplimentar, ori să contribuie cu sume care să fie dirijate, în mod transparent, spre anumite programe.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.