Ambasadorul SUA la București Mark Gitenstein a declarat, într-un interviu acordat agenței Mediafax, că în Romånia corupția este o problemă și că sunt momente în care Guvernul pare prea lent în a lua decizii sau opac în explicarea lor, aspecte reclamate de investitorii străini. De asemenea, oficialul american a mai adăugat că sistemul judiciar romånesc și-a dovedit capacitatea de a aresta și pune sub acuzare, nu și pe aceea de a condamna rapid și corect, apreciind drept cea mai mare problemă acum reformarea acestuia. „În Statele Unite m-am ocupat mult timp de reforma instanțelor de judecată și de reforma procedurii în probleme penale. Și știu că aceste lucruri durează și generează multe controverse. Cred că sunt reformatori foarte serioși în țara dumneavoastră acum, la toate nivelurile Guvernului, și atåt timp cåt există astfel de oameni dedicați, iar dumneavoastră, presa, vă mențineți atenția pe astfel de subiecte, cred că lucrurile vor merge în direcția cea bună“, a declarat Gitenstein. Ambasadorul s-a pronunțat de asemenea împotriva măririi impozitelor, apreciind că aceasta ar speria investitorii. Gitenstein a spus că atåt el, cåt și ceilalți ambasadori primesc multe plångeri din partea investitorilor. Oficialul de la Washington a mai declarat că sunt investitori străini care stau în expectativă în ceea ce privește Romånia. De asemenea, diplomatul a criticat infrastructura din zona Craiovei, despre care susține că afectează producția Ford, iar în ceea ce privește contractul dintre Guvern și Bechtel a spus că sunt probleme de ambele părți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















