Parisul a intrat oficial în recesiune, după anunțul de ieri privind declinul cu 0,2% a PIB, în primul trimestru din 2013, similar cu cel înregistrat în ultimele trei luni din 2012. Președintele francez, Francois Hollande, a admis că situația economică a Franței este 'gravă', dar a spus că recesiunea în care a intrat țara este 'mai puțin profundă decât cea cunoscută în 2008 – 2009', a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al guvernului, Najat Vallaud-Belkacem. 'Situația economică este gravă, nu servește la nimic să minimalizăm', a declarat șeful statului francez în cadrul Consiliului de Miniștri. Dar, a subliniat el, 'pana de creștere privește întreaga Europă', a explicat Vallaud-Belkacem, redând cuvintele președintelui francez, la briefingul de presă săptămânal. Potrivit acesteia, Francois Hollande a menționat 'scăderea cererii europene' pentru a explica indicatorii proști economici, chiar dacă Franța a fost 'mai puțin lovită decât vecinii săi'.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















