
Zilele trecute, eMulte.ro a aflat că frumoasa asistentă a lui Mihai Morar a început să plângă într-o cafenea de pe Decebal. Deși mulți s-au grăbit să creeze diferite scenarii, insinuând că Adelina plânge după Liviu sau că vestea proastă pe care o primise era chiar de la noua ei cucerire, motivul real al crizei de plâns în care a bufnit aceasta este unul familial.
Recent, bunicul din partea tatălui ei a decedat la vârsta de 86 de ani, în urma unui infarct. „Am multe amintiri frumoase legate de el. L-am iubit enorm și, deși ne așteptam la o tragedie, durerea e la fel de mare“, a declarat, cu lacrimi în ochi, Adelina. Contactat de eMulte.ro, Liviu Vârciu, fostul ei soț, s-a întristat brusc la aflarea veștii. „Nu-mi vine să cred. Habar n-am avut. Acum am auzit de la voi. M-am întristat. Era un om de milioane, chiar îmi pare rău.“
Se pare că nefericitul eveniment l-a făcut pentru moment pe Liviu să îngroape securea războiului și să-i transmită condoleanțe fostei sale soții. „Condoleanțe Adelinei, sincer îmi pare rău și sper să treacă cât mai repede peste acest moment neplăcut“, a spus Liviu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















