Frumoasa actriţă Lindsy Lohan a fost desemnată drept cea mai fierbinte apariţie, de către revista Maxim, în paginile publicaţiei care şi-a prezentat cea de-a opta listă a celor mai sexy 100 de vedete, învingand astfel o serie de frumuseţi din lumea filmului, muzicii sau a modei, informează antena3.ro.
Se pare că apariţiile şocante în cluburi de noapte şi frecventarea unei clinici de reabilitare nu au determinat pierderea admiratorilor. Ca dovadă, Lindsay Lohan, actriţa din -Mean Girls- a ocupat locul fruntaş în paginile publicaţiei Maxim. -Nu există nicio altă vedetă care să atragă mai bine atenţia decat Lindsay-, a precizat editorul revistei, Chief Jimmy Jellinek. -Fiecare mişcare a sa este urmărită şi prezentată în presă-, a adugat acesta.
În plus, editorul a adăugat că majoritatea cititorilor de sex masculin sunt de-a dreptul -obsedaţi- de petrecăreaţa care cu foarte puţin timp în urmă a fost surprinsă bucurandu-se de o vacanţă în braţele noului iubit, Calum Best. Printre reprezentantele sexului frumos care s-au văzut surclasate de problematica Lohan se numără, în ordine, Jessica Alba, Scarlett Johansson, Christina Aguilera, Jessica Biel, Ali Larter, Eva Mendes, Rihanna, Eva Longoria, Fergie. O parte dintre aceste frumoase vedete au fost răsfăţate de numeroase ori cu titlul de cea mai sexy femeie. Surprinzător este însă faptul că în top 10 nu s-au clasat frumuseţi consacrate, precum Sienna Miller, care a ocupat locul 11, superba Angelina Jolie – locul 12 sau Beyonce – locul 13.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















