
Producția de gråu va scădea la mai puțin de jumătate față de nivelul prognozat la începutul anului, din cauza ploilor din ultimele săptămåni, care au compromis o parte importantă a culturilor agricole, a declarat agenției Nicolae Sitaru, președintele Ligii Producătorilor Agricoli (LAPAR), citat de Mediafax. „Din cauza ploilor din ultimele săptămåni, producția agricolă va scădea în acest an. Va fi un dezastru“, a spus Sitaru. El a adăugat că în sudul și estul țării gråul nu a putut fi recoltat din cauza ploilor.
„Anul trecut am avut o producție de gråu de circa 3.000 de kilograme la hectar. Pentru acest an estimam circa 4.000 de kilograme, dar dacă ploaia s-ar opri acum, am realiza maxim jumătate din estimări“, a afirmat Sitaru.
Președintele LAPAR afirmă că, dacă ploile vor continua, producția agricolă riscă să fie compromisă în totalitate.
Potrivit președintelui ligii agricultorilor, și cultura de rapiță este afectată și nu s-a putut recolta din cauza umidității.
De asemenea, și culturile de orz sunt afectate, în unele zone chiar în proporție de 100%. „Această scădere drastică a producției va avea ca efect falimente pe capete. Alternativa este importul de cereale, iar după cum evoluează cursul leu-euro, se va scumpi tot în acest an“, a estimat Sitaru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















