Home Bref Episodul

Episodul

DISTRIBUIŢI

Se rupe sau nu se rupe, aceasta e întrebarea hamletiană pe care și-au pus-o actorii politici din USL zilele trecute când camarazii Ponta și Antonescu constataseră că între ei s-a căscat o prăpastie numită S Roșca Stănescu (SRS). Premierul s-a supărat că SRS îl critică zilnic și inițiază comisii și legi împotriva avizului guvernului așa că a pus piciorul în prag: „e cea mai mare criză de când e USL, nu cred că liberalii între PSD și SRS îl vor alege pe SRS care are propriile interese“ și nu merită să fie în USL, unde „s-a umplut paharul“ iar „dacă SRS rămâne senator USL înseamnă că nu mai avem acord, situația e gravă“. Dar și comică! Să te desparți din cauza lui SRS – nici măcar a SRI – e penibil. Crin era și el îngrijorat: „ruperea USL nu mai e o invenție a presei, fractura internă e plauzibilă“ în timp ce SRS, mărul otrăvit al discordiei, comenta: „altceva îl determină pe Ponta să rupă USL, eu sunt un pretext“. În cele două zile cât a durat criza, ruptura, fractura, pretextul și picătura Crin și-a vărsat amarul: „USL nu mai e ce-a fost“ iar Ponta a vărsat paharul: „nu se poate să fii și la guvernare și în opoziție, și în căruță și în teleguță“. Ba se poate. A dovedit-o și PSD. Cert e că în timp ce-și savurau cele câteva zile de libertate, cuplul Ponta-Antonescu continuă să creadă într-un destin comun. Premierul a făcut cea mai stupidă declarație din telenovelele românești: „și dacă se rupe USL eu tot nu candidez la președinție și-l susțin pe Antonescu!“. Haida-de! Ce iubire gogonată! Adică se rupe USL și PSD susține candidatul rupt?! Ar fi unicat în politica mondială. Noroc că ruptura s-a amânat: „problema nu e SRS, problema e solidaritatea în USL“ a zis Ponta iar Crin a precizat: „episodul SRS este încheiat“. În episodul următor, Ponta și Crin au ieșit împreună la Conferința tinerilor liberali – premierul într-o cămașă cam șifonată – și au reevaluat situația: „viitorul nostru împreună e mai lung decât trecutul“ a zis Crin, iar Ponta a confirmat: „împreună suntem mai puternici decât separați“ lucru care s-a demonstrat imediat când cei doi au reușit să desfacă împreună o sticlă de apă minerală cu care Crin se chinuise singur în zadar. Bravo! Se descurcă mai bine decât milițienii când pun un bec. Seara s-au dus la botez: liberalii la botezul fetiței ministrului Voinea, pesedeii la botezul fetiței ministrului ?ê?£ova. Să le trăiască! Cine sunt nașii nu s-a aflat încă dar îi vom vedea curând în funcții importante. S-or fi lepădat de Satana? Sau măcar Satana de ei?

Tia ?ê?£erbănescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.