
Ciclistul a făcut marele anunț pe o rețea de socializare
Celebrul ciclist american Lance Armstrong a anunțat că ediția din 2010 a Turului Franței este ultima din cariera sa la care va mai lua startul. Sportivul, în vârstă de 38 de ani, a făcut publică hotărârea sa prin intermediul rețelei de socializare Twitter: „Într-adevăr este ultimul Tur al Franței. A fost o mare aventură. Am început să trăiesc trei săptămâni formidabile“, apoi a adăugat o mică modificare: „Îmi pare rău, am vrut să spun că este ultimul meu Tur“.
Lance Armstrong este sportivul-emblemă al Turului Franței, după ce a reușit să se impună de șapte ori consecutiv în competiție, în perioada 1999-2005. Specialiștii îl consideră printre favoriți și la această ediție, în ciuda vârstei înaintate.
Sportivul este cunoscut în lumea întreagă atât datorită performanțelor sale incontestabile, cât și după ce a reușit să învingă cancerul testicular cu care fusese diagnosticat.
Ediția din 2010 a Turului Franței va începe în această sâmbătă, cu un prolog la Rotterdam, în Olanda.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















