În Germania, acest sezon fotbalistic a fost unul nebun, în care echipa de top acestei ţări, Bayern Munchen a lipsit din lupta pentru titlul de campioană. Surpriza a venit din partea formaţiei VFB Stuttgart, care a reuşit să ridice trofeul deasupra capului, la finalul unui meci în care suporterii echipei au fost ţinuţi cu sufletul la gură.
Cei 55.000 de fani au încremenit în momentul în care românul Sergiu Radu, de la Energie Cottbus, a deschis scorul în minutul 19, iar gazdele aveau nevoie de o victorie pentru a putea sărbători cucerirea celui de-al cincilea titlu din istoria clubului. Încurajaţi de corul imens format de spectatori, dar şi de zecile de mii de fani adunaţi în centrul oraşului, Stuttgart şi-a revenit repede, prin golul din minutul 25, marcat de Hitzlsperger. Reuşita lui Khedira, din minutul 63, avea să arunce în aer tribunele stadionului din Stuttgart, transformând micuţa echipă în campioana Germaniei.
Echipa care punea presiune pe noii campioni era Shalke 04, aflată la doar două puncte în spate şi care s-a impus cu 2-1 în faţa celor de la Arminia Bielefeld.
Werder Bremen a învins cu 2-0 în deplasare, la Wolfsburg, ocupând astfel poziţia a treia, ultima care permite calificarea în sezonul următor al Ligii Campionilor.
Marea decepţie a acestui sezon, Bayern Munchen s-a răzbunat pe retrogradata Mainz, învingând pe -Allianz Arena- cu scorul de 5-2, victorie care nu a mai putut aduce însă nimic nou pentru bavarezi. Elevii lui Ottmar Hitzfeld trebuie să se consoleze că vor evolua în sezonul următor în a doua competiţie europeană, Cupa UEFA.
Ultima echipă care a prins un loc în cupele europene este Bayer Leverkusen.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















