Echipa UTA Arad va juca miercuri cu Universitatea Craiova cu rezervele, după ce şapte jucători nu vor face deplasarea pentru meciul din ultima etapă a Ligii I. Paşcovici este învoit de conducerea clubului, Hidişan şi Varga sunt accidentaţi, iar patru jucători au fost avertizaţi în meciul cu Poli şi sunt suspendaţi: Cristian Todea, Edson şi Simion, pentru cumul de cartonaşe galbene, iar Stojanovici, pentru eliminarea din minutul 90+2. Clubul arădean este însă zdruncinat de vestea că actualul finanţator, Nicolae Bara (foto), intenţionează să părăsească gruparea de pe Mureş, iar un răspuns în acest sens se va afla în două sau trei zile. Principalul motiv pentru care oficialul arădean doreşte să plece este lipsa de sprijin a autorităţilor locale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















