FC Barcelona va disputa pe data de 5 august la Beijing, un meci amical cu formaţia Guo*an, care evoluează în prima ligă chineză de fotbal. Această întâlnire face parte din evenimentele sportive organizate la Beijing cu un an înainte de Jocurile Olimpice, care vor fi găzduite de capitala chineză în perioada 8-24 august 2008.
Potrivit directorului Biroului Sportiv de la Beijing, Sun Kanglin, gruparea spaniolă va veni în China cu vedeta sa, atacantul brazilian Ronaldinho.
În această vară, mai multe cluburi europene au prevăzute în program turnee în Asia, printre aceaste grupări numărându-se Manchester United, Liverpool, Fulham, Portsmouth şi Reading din Anglia, precum şi Bayern Munchen, din Germania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















